Deca: Dacă se va prelungi conflictul, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări şi examene naţionale
29 Mai 2023 Agerpres
Ministrul Educaţiei a afirmat că toată lumea îşi doreşte încheierea grevei.
Niciun elev nu va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată şi niciun elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a susţine examenul, fie Evaluarea Naţională, fie examenul de Bacalaureat, a anunţat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca, menţionând că, dacă greva va continua, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări.
"În acest moment nu suntem în situaţia în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene anunţat. Singurul lucru pe care l-am făcut este să amânăm desfăşurarea evaluării pentru clasa a VI a, acea evaluare sistemică.(...) În ceea ce priveşte examenele naţionale, din nou, în acest moment calendarul rămâne în picioare. A început de astăzi perioada de înscriere la examenul de bacalaureat, ea continuă până pe 7 iunie. Deci este timp suficient. Şi în unităţile de învăţământ care au resursa umană necesară pentru a desfăşura această activitate de înscriere la examenul de Bacalaureat, acest proces se desfăşoară", a afirmat Deca, într-o declaraţie comună cu ministrul Muncii Marius Budăi, după consultările cu sindicatele din Educaţie.
"În acest moment nu suntem în situaţia în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene anunţat. Singurul lucru pe care l-am făcut este să amânăm desfăşurarea evaluării pentru clasa a VI a, acea evaluare sistemică.(...) În ceea ce priveşte examenele naţionale, din nou, în acest moment calendarul rămâne în picioare. A început de astăzi perioada de înscriere la examenul de bacalaureat, ea continuă până pe 7 iunie. Deci este timp suficient. Şi în unităţile de învăţământ care au resursa umană necesară pentru a desfăşura această activitate de înscriere la examenul de Bacalaureat, acest proces se desfăşoară", a afirmat Deca, într-o declaraţie comună cu ministrul Muncii Marius Budăi, după consultările cu sindicatele din Educaţie.
Ea a spus că "termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a şi clasa a XIII-a în cazul învăţământului seral este de 2 iunie", menţionând că, în cazul în care va fi nevoie, acest termen va fi prelungit "în aşa fel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată".
"Chiar aş vrea să subliniez acest lucru: niciun elev nu va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată, nici un elev care se află în clasa a VIII a sau a XII a nu va rămâne fără posibilitatea de a susţine examenul, fie Evaluarea Naţională fie examenul de Bacalaureat", a adăugat Ligia Deca.
Ministrul Educaţiei a afirmat că toată lumea îşi doreşte încheierea grevei.
"Cred că toată lumea îşi doreşte acest lucru şi prezenţa noastră astăzi în această formulă, începerea discuţiilor devansând termenul pentru legea salarizării înseamnă acelaşi lucru: dorinţa noastră, a tuturor, de a încheia această etapă de protest şi de a ne reîntoarce în clase. Toată lumea lucrează pentru acest lucru", a mai spus Deca.
Ministrul a spus că, în cazul în care greva va continua, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări.
"Este evident că dacă conflictul se va prelungi, ceea ce noi sperăm că nu va fi cazul, vom avea această posibilitate de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări. Niciun elev nu va ajunge în situaţia în care să nu-şi dea examenele de final de gimnaziu sau de liceu. Până la finele acestui an şcolar, noi o să închidem această situaţie, atât din punct de vedere al mediilor, cât şi din punct de vedere al examenelor naţionale", a mai precizat Deca.
Ligia Deca a explicat că toţi elevii se vor înscrie şi, apoi, data va fi stabilită în aşa fel încât toţi elevii să poată să susţină acest examen.
"Nu contează momentul în care se vor înscrie, dacă vor fi elevi care nu s-au putut înscrie, evident prelungim calendarul. (...) În şcolile în care există resursă umană care nu este în grevă se face înscrierea, acolo unde nu, imediat ce protestul se va încheia, se vor face procedurile necesare. Perioada de înscriere a început azi, dar continuă până pe 7 iunie, este timp", a subliniat Deca.
Întrebată în legătură cu cei care vor să se înscrie la facultăţi din străinătate, Deca a spus: "Înscrierile la facultate se realizează după susţinerea examenului de bacalaureat".
"În acest moment, calendarul de bacalaureat rămâne cel anunţat. În cazul în care vor exista prelungiri, în acel moment vom lua şi noi legătura cu omologii noştri din alte state pentru a explica situaţia şi pentru a încerca să-i ajutăm pe cei care au nevoie de un timp suplimentar pentru a putea depune acele documente necesare", a adăugat ministrul.
Ea a transmis un mesaj cadrelor didactice.
"Mesajul meu pentru cadrele didactice este că îi respectăm, suntem alături de ei. Ne dorim ca ei să aibă sprijinul financiar pentru a-şi desfăşura meseria, aşa cum vocaţia le-o cere şi aşa cum avem cu toţii nevoie şi că vom face toate eforturile, noi, cei de la Ministerul Educaţiei, să le fim alături. De asemenea, aş vrea să le transmit că, aşa cum ştiu, şi noi facem eforturi pentru a ne reîntoarce în clase şi a relua procesul educaţional cât mai repede şi suntem convinşi că şi ei îşi doresc acelaşi lucru. (...) Ne dorim ca toate investiţiile care se fac în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să-şi vadă roadele cât mai repede. Vorbim de peste 1 miliard în dotări săli de clase, laboratoare ştiinţe, laboratoare ateliere de practică, vorbim despre campusuri de învăţământ dual, vorbim despre digitalizarea universităţilor. Suntem convinşi că noul an şcolar şi universitar va începe de pe cu totul alte baze, poate şi alte baze de salarizare", a adăugat Ligia Deca.
Ea a mai spus că propunerile din partea sindicatelor urmează să fie analizate şi identificat impactul bugetar.
"Voi comunica colegilor din Guvern care pot face şi ei estimările şi impactul propunerilor primite din partea sindicatelor şi, apoi, în momentul în care vom avea un mandat, vom putea reveni la masa negocierilor", a adăugat Deca.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2952 / 10295 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





