ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Drulă, despre schimbarea Consiliilor de Administraţie de la companiile din subordinea MTI: Este o frenezie a deprofesionalizării

19 Octombrie 2021   |   Agerpres

Întrebat ce părere are despre aceste schimbări, Drulă a răspuns: "Da, este o frenezie a deprofesionalizării, nici eu nu o înţeleg, mai ales că, chiar dacă aceste mandate erau interimare - mandatele definitive pe patru ani eram în curs cu procedurile - erau mandate interimare de 4 luni, din care mai aveau câte 3, câte 2 luni, adică oamenii ăştia au fost revocaţi şi sunt foarte mulţi profesionişti din mediul privat care s-au trezit cu mandatele revocate".

 
 
Schimbările la nivelul Consiliilor de Administraţie ale companiilor importante aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din ultima perioadă reprezintă o frenezie a deprofesionalizării, mai ales în condiţiile în care mandatele erau interimare pe patru luni, iar oamenii revocaţi sunt profesionişti, a declarat marţi, Cătălin Drulă, după audierile din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
 
Întrebat ce părere are despre aceste schimbări, Drulă a răspuns: "Da, este o frenezie a deprofesionalizării, nici eu nu o înţeleg, mai ales că, chiar dacă aceste mandate erau interimare - mandatele definitive pe patru ani eram în curs cu procedurile - erau mandate interimare de 4 luni, din care mai aveau câte 3, câte 2 luni, adică oamenii ăştia au fost revocaţi şi sunt foarte mulţi profesionişti din mediul privat care s-au trezit cu mandatele revocate".
 
"Cred că trebuie să oprim odată şi odată practica asta dăunătoare ale vechilor partide de a folosi Consiliile de Administraţie ca pe o sursă de sinecuri şi de control politic asupra acestor companii. Eu, cel puţin, am încercat cât am putut şi vă puteţi uita pe CV-urile oamenilor cu care am venit acolo, să faceţi orice fel de comparaţie, de la CEO's de companii, multinaţionale, la lideri de business din România, la oameni din banking. A fost un efort foarte mare. Cred că e un pic demotivant când vezi o astfel de politizare şi că modelul faimos 'Master în PDF' revine în forţă. E un pic păcat, cred", a adăugat ministrul propus pentru portofoliul de la Transporturi.
 
În ceea ce priveşte votul pe care Guvernul Cioloş urmează să îl primească miercuri în plen, Cătălin Drulă spune că USR şi-a asumat acest mandat de la preşedintele Klaus Iohannis ca pe un gest de responsabilitate.
 
"Nu le ştiu (şansele de a trece noul Guvern de plen - n. r.). Noi ne-am asumat acest mandat de la preşedintele României ca un gest de responsabilitate. Este o datorie pe care am înţeles-o ca pe o propunere serioasă. Am încercat o negociere cu forţele din fosta coaliţie. Ştiu că ei nu au propus, nici PNL nici PSD, partidele mari - noi suntem a treia forţă politică ca dimensiune - nu au propus premier. Ne-am asumat acest guvern monocolor, mergem în Parlament şi acolo se vede dacă avem sau nu susţinere mâine la vot", a spus el.
 
Cătălin Drulă a fost avizat pozitiv, marţi, pentru portofoliul de la Transporturi şi Infrastructură, de membrii comisiilor de specialitate ale Parlamentului, primind 12 voturi pentru, 8 împotrivă şi şapte abţineri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5950 / 9879
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Lucian Barbu (Tax Partner - NNDKP): “Cred că anul următor nu vom scăpa fără alte creşteri de impozite. În ultima vreme am întâlnit destul de mulţi antreprenori care îşi pun problema să-şi mute afacerile în Bulgaria”
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...