Iohannis: CE s-a angajat să vină în maxim o săptămână cu unele soluţii la creşterea preţurilor la energie
06 Octombrie 2021 Agerpres
El a precizat şi ce vor viza discuţiile de la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, după reuniunea informală a Consiliului European, Comisia Europeană s-a angajat să vină cu unele soluţii cu privire la creşterea preţurilor la energie.
"Am avut aseară o discuţie informală şi cred că două concluzii sunt foarte importante, care s-au desprins din discuţiile care au durat până târziu în noapte. Prima este legată de felul în care ne vedem noi Uniunea Europeană în politica globală, concluziile sunt bune pentru noi şi importante. S-a subliniat de către toţi importanţa şi relevanţa NATO şi importanţa şi relevanţa şi nevoia de a păstra puternică relaţia transatlantică. Pe de altă parte, am avut o primă discuţie despre preţurile la energie, în special preţurile de electricitate şi am convenit să urgentăm toate demersurile. Comisia s-a angajat şi ne aşteptăm să se ţină de această chestiune, să vină foarte repede, în maxim o săptămână, cu o abordare propusă de Comisie care trebuie să vină cu unele soluţii, fiindcă nu putem să trecem iarna cu preţuri în creştere la electricitate", a afirmat şeful statului.
El a precizat şi ce vor viza discuţiile de la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia.
"Astăzi discutăm despre statele din zonă, sunt şase state care toate doresc să devină membre ale Uniunii Europene, sunt chestiuni economice, sunt chestiuni de condiţionalităţi, însă cel mai important lucru aici este că noi, din Uniune, dorim să dăm o perspectivă europeană statelor din Balcanii de Vest, iar aceste state evident că vor să îşi confirme interesul de a deveni state membre şi sunt dispuse să îndeplinească toate condiţiile. Deci astăzi nu mă aştept la discuţii complicate, toată lumea doreşte să înregistrăm progrese în aceste procese de aderare", a spus Iohannis.
Şeful statului participă, miercuri, la Summitul UE-Balcanii de Vest, care are loc în Slovenia, la Brdo. Marţi, şeful statului a participat la reuniunea informală a Consiliului European, desfăşurată tot la Brdo.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6622 / 10481 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





