ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Isărescu: Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar şi financiar a fost depăşit

31 Martie 2020   |   AGERPRES

În ceea ce priveşte asigurarea necesarului de numerar în valută, guvernatorul băncii centrale a subliniat că discontinuităţile au fost determinate atât de cererea mare, cât şi de suspendarea unor transporturi aeriene externe, dar situaţia este în curs de normalizare.

 
 
Vârful tensiunilor generate de criza COVID-19 în domeniul monetar, bancar şi financiar a fost depăşit şi în prezent nu se manifestă blocaje în asigurarea cererii de numerar în lei, afirmă guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"Dacă în perioada 11-20 martie 2020 retragerile de numerar, de la BNR, ale instituţiilor de credit, pentru a acoperi cererea populaţiei şi a întreprinderilor, au atins nivelul record de 4,4 miliarde de lei (de două ori mai mult decât în decembrie 2019, perioada sărbătorilor de iarnă), în ultimele zile acestea s-au redus substanţial. Valoarea numerarului din casele de circulaţie ale instituţiilor de credit a crescut, ceea ce înseamnă că acum acestea îşi pot acoperi din interior necesarul de numerar pentru efectuarea plăţilor şi alimentarea fluentă a ATM-urilor. Fondul de rezervă de numerar al BNR a rămas în limitele de prudenţă şi a crescut uşor în ultimele zile. În prezent nu se manifestă blocaje în asigurarea cererii de numerar în lei. BNR recomandă, totuşi, ca în această perioadă întreprinderile şi populaţia să folosească în cea mai mare măsură posibilă instrumentele de plată fără numerar", a precizat Isărescu, într-o declaraţie remisă marţi spre publicare.


În ceea ce priveşte asigurarea necesarului de numerar în valută, guvernatorul băncii centrale a subliniat că discontinuităţile au fost determinate atât de cererea mare, cât şi de suspendarea unor transporturi aeriene externe, dar situaţia este în curs de normalizare.

"Sistemul bancar românesc este solid şi funcţionează cu parametrii de lichiditate şi solvabilitate peste mediile europene, iar sistemul de plăţi a lucrat fără eroare", a explicat Isărescu.

El a semnalat că, deşi la nivelul întregului sistem financiar-bancar a existat un excedent de lichiditate, preferinţa pentru lichiditate specifică perioadelor de criză a cauzat, în zilele imediat următoare declarării stării de urgenţă, blocaje temporare şi punctuale în finanţarea cheltuielilor bugetare şi a economiei reale, precum şi unele majorări de rate de dobândă, în special pe piaţa monetară.

După anunţarea măsurilor de politică monetară hotărâte de către CA al BNR, fluxurile de lichiditate s-au fluidizat semnificativ, inclusiv datorită operaţiunilor pe baze bilaterale efectuate de BNR, finanţarea cheltuielilor statului s-a derulat fără sincope, iar ratele de dobândă s-au redus considerabil. Cursul de schimb al leului s-a stabilizat într-un interval de 1 (unu) la sută, cu uşoară tendinţă de apreciere în ultimele zile, ceea ce a prevenit creşterea cheltuielilor statului cu finanţarea datoriei publice în valută şi a importurilor necesare în această perioadă, iar, pe de altă parte, a calmat anticipaţiile de deteriorare a situaţiei macroeconomice, a adăugat şeful BNR.

Pe de altă parte, acesta a menţionat că personalul BNR lucrează de la începutul lunii martie în condiţii de urgenţă, conform planului de continuitate specific băncilor centrale din sistemul european al băncilor centrale.

"Acum obiectivul nostru principal este să păstrăm stabilitatea recâştigată şi în acelaşi timp să asigurăm lichidităţile necesare finanţării fluente a cheltuielilor bugetare, economiei reale şi populaţiei. Celor aflaţi în prima linie în lupta cu inamicul invizibil - personalul medical, militar şi cel din Ministerul Afacerilor Interne - le transmitem nu numai recunoştinţa noastră, dar şi promisiunea fermă că vom acoperi cu prioritate şi fără sincope nevoile de lichiditate, în lei şi valută, pentru finanţarea operaţiunilor prin care se asigură cele necesare activităţii lor. Mulţumim pe această cale colegilor din Ministerul Finanţelor Publice şi din sistemul bancar cu care am conlucrat şi conlucrăm pentru atingerea obiectivelor menţionate", a mai spus Mugur Isărescu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10422 / 10905
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...