ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media UE

29 Martie 2023   |   Agerpres

Măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale au fost introduse de UE a fost în luna august a anului trecut, ca răspuns la reducerea livrărilor de gaze naturale din Rusia către Europa.

 
 
Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a Regulamentului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniind că, în perioada de aplicare a regulamentului, România a realizat economii voluntare de 21,2%, peste media UE.

Ministrul Energiei a participat, marţi, la Bruxelles, la şedinţa Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.

"Statele Membre au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a aplicabilităţii Regulamentului Consiliului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze naturale, adoptat la data de 26 iulie 2022. Extinderea perioadei de aplicare a acestui regulament (măsurile de reducere a consumului de gaze naturale expiră la 31 martie 2023) a fost propusă de Comisia Europeană pentru a asigura volumele necesare de gaz natural pentru îndeplinirea obligaţiilor de înmagazinare (90% până la 31 octombrie 2023) pentru iarna 2023-2024, la preţuri rezonabile. În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022-ianuarie 2023 România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE, de 19%", a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.


Statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord marţi să prelungească cu un an, până în martie 2024, reducerea voluntară a cererii de gaze cu 15%, pentru a ajuta la pregătirea unei alte ierni cu livrări scăzute de energie din Rusia, transmite Reuters.

Bruxelles consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% faţă de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securităţii energetice, cât şi la diminuarea volatilităţii preţurilor.

Măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale au fost introduse de UE a fost în luna august a anului trecut, ca răspuns la reducerea livrărilor de gaze naturale din Rusia către Europa.

În general, la nivelul UE, cererea de gaze a scăzut cu 19% în perioada august 2022 - ianuarie 2023, sau cu 41,5 miliarde metri cubi, faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1628 / 8668
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Patru case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Cum sunt prezentate în GAR 100 (2024), ce mandate au avut și ce spun clienții despre avocați și prestațiile acestora. TZA, ZRVP, LDDP și SP asistă clienți în arbitraje cu pretenții de 15,7 miliarde de dolari
Kinstellar a asistat BIG Mega Renewable Energy cu privire la finanțarea de 92 mil. € cu BERD și OTP Bank pentru construcția și operarea Parcului Eolian Urleasca
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
Filip & Company a asistat Centrokinetic, în parteneriat cu Agista, în achiziția pachetului majoritar de părți sociale ale clinicii Socrates din Timișoara
Arbitrajul ICSID cerut de Nova Group Investments a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la 345 mil. E. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
D&B David şi Baias o cooptează în echipă pe Adina Guțiu, care va coordona departamentul de Energie și Resurse Naturale
Provocarile legislative actuale ale companiilor într-un mediu de afaceri dinamic și inovator | De vorbă cu cu Alexandra Pădurariu, Head of Legal, Compliance and Public Affairs – Samsung Electronics România & Bulgaria, despre cum reușește compania să implementeze practicile și politicile care sprijină guvernanța corporativă responsabilă și adaptarea la tendințele ESG
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...