ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Turcan: Guvernul va prezenta săptămâna viitoare proiecţia privind majorarea salariului minim

23 Septembrie 2021   |   Agerpres

Ministrul Muncii a anunţat marţi, la Ploieşti, că Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%.

 
 
Guvernul va prezenta săptămâna viitoare proiecţia proprie privind majorarea salariului minim pe economie, a anunţat, joi, la Brăila, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
 
"Pentru prima dată, la început de toamnă suntem trei părţi aşezate la aceeaşi masă care au agreat necesitatea majorării salariului minim, şi vorbesc de sindicate, patronate şi Guvern. Salariul minim este insuficient în momentul de faţă şi trebuie să crească. Ca atare, am discutat deja cu prim-ministrul şi săptămâna viitoare vom prezenta o proiecţie a noastră, plecând de la solicitările sindicatelor şi patronatelor, de majorare a salariului minim, de ancorare a acestei majorări în indicatori economici, astfel încât să existe şi predictibilitate pentru mediul de afaceri ca aceste locuri de muncă cu salariul minim să fie sustenabile. Majorarea salariului minim va avea un efect direct şi asupra prevenirii migraţiei românilor", a afirmat Raluca Turcan.
 
Ministrul Muncii a anunţat marţi, la Ploieşti, că Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri, iar propunerile de majorare sunt între 8% şi 12%.
 
Guvernul a indicat anterior că ia în calcul creşterea salariului minim pe economie cu 8%, posibil de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.
 
Până în prezent, patronatele s-au declarat de acord cu majorarea de 8% şi au respins varianta creşterii salariului minim din noiembrie sau decembrie, în timp ce sindicatele au cerut o creştere mai mare, de până la 14%.
 
Despre situaţia economică locală, ministrul Muncii a atras atenţia că în judeţul Brăila sunt cu 30.000 de pensionari mai mulţi decât salariaţi, astfel că autorităţile locale trebuie să replice perspective de dezvoltare create în alte judeţe.
 
"Dacă mă uit pe cifrele de sustenabilitate economică de la nivelul judeţului (Brăila, n.r.), sunt foarte îngrijorată, pentru că avem cu 30.000 de pensionari mai mult decât salariaţi activi, ceea ce înseamnă că undeva există o problemă de sustenabilitate economică - evident aceasta se adună la nivel naţional - că există în continuare un deficit de investiţii şi sincope şi în forţa de muncă pe care o găsesc angajatorii, dar în acelaşi timp şi în locurile de muncă pe care ei le pot crea. Există perspective de dezvoltare pe care le-am întâlnit în alte judeţe şi mi-aş dori ca aceste perspective de dezvoltare să fie urmărite şi la nivelul autorităţilor locale din judeţ", a menţionat Raluca Turcan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6926 / 10691
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...