Vineri, o primă discuție pentru formarea Guvernului
30 Mai 2025 Agerpres
Grupul tehnic va lucra în fiecare zi, iar membrii acestuia își propun să finalizeze discuțiile la sfârșitul săptămânii viitoare, a indicat șeful statului.
O primă discuție cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului va avea loc vineri, a anunțat președintele Nicușor Dan.
'Am avut alaltăieri discuții partid cu partid care au decurs foarte bine și ieri a fost o comisie, un grup de lucru format din reprezentanți ai partidelor care a ținut cam trei ore și jumătate - patru, eu am fost o oră și jumătate la început și a fost foarte bine. (...) Este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului (vineri - n.r.). Am spus că, în paralel, avem discuții pe deficit și discuții pe Guvern. (...) Am agreat toți că pentru discuțiile pe Guvern, pentru a nu exista sau pentru a fi cât mai puține discuții ulterior, trebuie să fie un acord care să fie cât mai complet. Deci, este o primă discuție. Probabil că vor fi câteva în care vom agrea care este modul de lucru, în ce mod se scrie acordul de guvernare, în paralel programul de guvernare. Este prima discuție din mai multe', a precizat Nicușor Dan, într-o declarație acordată presei în fața casei unde locuiește.

El a menționat că la discuțiile de vineri nu se vor împărți funcții.
Întrebat dacă Ilie Bolojan rămâne favorit la funcția de premier, președintele a arătat că menține ceea ce a spus în campania electorală.
'Sunt mai multe alternative pe masă', a răspuns el întrebat și dacă sunt șanse ca PSD să dea prim-ministrul.
'Totuși, pentru că urmează să luăm niște măsuri dure, persoana care va fi nominalizată trebuie să aibă o credibilitate', a adăugat Nicușor Dan.
Despre varianta unei rotative guvernamentale, șeful statului a spus: 'Sunt multe discuții pe masă. Cu unele nu sunt de acord, dar nu o să spun cu care'.
El a completat că și varianta unui premier tehnocrat este pe masă.
Nicușor Dan a reiterat că se așteaptă ca un Guvern să fie format în două-trei săptămâni.
Grupul tehnic va lucra în fiecare zi, iar membrii acestuia își propun să finalizeze discuțiile la sfârșitul săptămânii viitoare, a indicat șeful statului.
'Absolut toată lumea este de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu este bine să creștem taxe. Ce se va întâmpla va rezulta din negocieri', a transmis Nicușor Dan.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1130 / 10682 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Banca Transilvania a finalizat cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est și a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale | Filip & Company, Freshfields, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP au fost consultanți juridici în această finanțare
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS