ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a vacanţelor, pe masa Guvernului în septembrie (preşedinte ANAT)

12 Iunie 2024   |   Agerpres

Banii vor fi colectaţi într-un cont, agenţiile urmând să contribuie cu o anumită sumă, "care va fi la dispoziţie, în cazul în care sunt probleme".

 
 
Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).

"Săptămâna trecută a intrat în insolvenţă şi faliment unul dintre cei mai mari tur-operatori germani, FTI, cu o cifră de afaceri de 4,1 miliarde de euro. Ce vreau să spun cu asta: se întâmplă şi la cei mari, se întâmplă şi la cei mici. Din acest motiv, noi, ca asociaţie, dorim să trecem la o formă mai corectă pentru turişti, de garantare, şi anume la fondurile de garantare. În momentul de faţă, de 15 ani, mergem pe asigurări. Nu este o formulă rea, numai că acest calcul probabilistic al asigurărilor face ca turiştii să poată să-şi recupereze 8%, 10%, 15% din bani, niciodată 100%. Dacă vom face corect o lege a fondului de garantare în turism, oamenii, în caz de faliment al agenţiei, îşi vor recupera 100% banii. Actul normativ (de înfiinţare a fondurilor de garantare, n.r.) sper să îl avem pe masa premierului în trei luni, undeva în septembrie. Ministerul Economiei, care ne tutelează pe noi, sper să aibă posibilitatea să-i pună prim-ministrului, pe masă, actul normativ în septembrie şi să intre în vigoare în ianuarie. (...) ", a menţionat Alin Burcea, prezent la un seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).


El a subliniat că banii vor fi colectaţi într-un cont, agenţiile urmând să contribuie cu o anumită sumă, "care va fi la dispoziţie, în cazul în care sunt probleme".

"Este foarte simplu, se colectează banii într-un cont. Sperăm ca domnul prim-ministru, în înţelepciunea lui, să ne sprijine cu nişte bani la început, când fondul nu are bani, după care, toate agenţiile vor cotiza cu o anumită sumă, fie o sumă care este stabilită în mărime absolută, fie 0,3% cum este în Germania. Vom strânge un fond, care va fi la dispoziţie în cazul în care sunt probleme. Acest fond va fi gestionat de FNGCIMM, Fondul Naţional de Garantare a IMM-urilor, care este alături de noi de un an de zile de când lucrăm la lege - şi ei vor fi cei care vor urmări în cazul în care sunt probleme, vor da banii. (...) Vom finaliza şi fondul de garantare pentru biletele de avion. Aici e mai simplu. Premierul a fost încântat de această propunere. Sunt cinci state care o fac. Un euro se va colecta de către aeroporturi, să se strângă un fond, şi, în cazul în care orice companie care operează România dă faliment, nimeni să nu mai piardă bani. Ăsta este ţelul nostru, de fapt este şi directivă europeană, niciun client, niciun turist, nu trebuie să piardă niciun ban dacă a avut bucuria să ne fie client sau turist", a mai spus Burcea.

Necesitatea creării fondurilor de garantare pentru bilete de avion, pachete de servicii de călătorie şi servicii de călătorie asociate este una dintre temele abordate, miercuri, de actori din industria turismului, în cadrul unui seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

"Aceste fonduri de garantare sunt esenţiale pentru o mai bună protecţie a călătorilor şi pentru dezvoltarea durabilă a turismului în România", susţin specialiştii în domeniu.

La eveniment participă reprezentanţi ai Asociaţiei Fondurilor Europene de Garantare pentru Călătorii şi Turism (EGFATT), o delegaţie a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, condusă de ministrul Radu Oprea, o delegaţie a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), condusă de preşedintele Florin Jianu, care este şi preşedinte al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din turism şi HoReCa.

"ANAT doreşte să finalizeze, în acest an, Fondul de Garantare pentru agenţiile de turism precum şi Fondul de garantare a biletelor de avion. Ca atare, această întâlnire este extrem de importantă. Avem nevoie de aceste fonduri, care se vor adăuga la pachetul turistic, pentru despăgubirea turiştilor, respectiv a pasagerilor, în caz de nevoie. Cele două fonduri ar urma să fie administrate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)", a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT.

EGFATT are ca membri asociaţiile omoloage din Belgia/Luxemburg, Elveţia, Regatul Unit, Franţa, Irlanda, Olanda, Norvegia şi Germania. Liderii EGFATT vor prezenta către ANAT şi către reprezentanţii autorităţilor modul de înfiinţare, organizare, finanţare şi funcţionare a unui Fond de garantare în turism.

EGFATT a fost formată în 2011 la iniţiativa a 3 organizaţii pentru protecţia financiară a călătorilor şi include membri din Belgia/Luxemburg, Franţa, Germania, Ţările de Jos, Irlanda, Elveţia şi Norvegia. CAA (Marea Britanie) este un membru asociat. "Scopul nostru comun este să protejăm călătorul împotriva insolvenţei financiare a operatorilor de pachete şi să împărtăşim cele mai bune practici şi experienţe", a declarat Mark De Vriendt, preşedintele EGFATT.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 540 / 5715
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...