ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANPC şi reprezentanţii băncilor au analizat o strategie pentru alinierea la cerinţele raportării cursurilor de schimb la cursul BCE

11 Februarie 2020   |   AGERPRES

Participanţii la întâlnire au agreat şi un mod de colaborare în scopul soluţionării dosarelor de insolvenţă a persoanelor fizice, depuse la aparatul tehnic din cadrul ANPC - autoritate competentă pentru gestionarea acestui domeniu.

 
 
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cei ai băncilor au analizat, marţi, posibilitatea stabilirii unei strategii comune privind aplicarea prevederilor europene referitoare la anumite comisioane pentru plăţile transfrontaliere efectuate în interiorul Uniunii Europene şi comisioanele de conversie monetară, în relaţia cu consumatorii din România, care vor intra în vigoare începând cu luna aprilie 2020, informează instituţia.

"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) au analizat marţi, în cadrul unei întâlniri ample, posibilitatea stabilirii unei strategii comune de lucru în ceea ce priveşte alinierea tuturor instituţiilor din domeniu la reglementările în vigoare la nivel european, precum şi studierea posibilităţilor reale de ajustare a actelor normative în vigoare în România, prin iniţiative care să vină în sprijinul consumatorului român de produse sau servicii bancare", se menţionează într-un comunicat al ANPC.


ANPC este autoritatea competentă privind aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2019/518 de modificare a Regulamentului (UE) 2009/924 privind anumite comisioane pentru plăţile transfrontaliere efectuate în interiorul Uniunii Europene şi comisioanele de conversie monetară, în relaţia cu consumatorii din ţara noastră.

"Astfel, a fost necesară o discuţie între cele trei organisme referitoare la cerinţele care vor intra în vigoare începând cu luna aprilie 2020, precum şi la cerinţele raportării cursurilor de schimb şi a comisioanelor la cursul Băncii Central Europene, conform acestui regulament. Totodată, reprezentanţii industriei bancare şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele negative asupra acestui sector de activitate şi a mediului de afaceri, în general, pe care le poate genera adoptarea unor iniţiative legislative aflate în prezent în dezbatere parlamentară", se mai spune în documentul citat.

În plus, participanţii la întâlnire au agreat şi un mod de colaborare în scopul soluţionării dosarelor de insolvenţă a persoanelor fizice, depuse la aparatul tehnic din cadrul ANPC - autoritate competentă pentru gestionarea acestui domeniu.

Din partea ANPC, la întâlnire au participat preşedintele instituţiei, Eduardt Cozminschi, vicepreşedintele Claudiu Mădălin Giurcău, secretarul general, Mihaela Irina Ionescu, directorul general, Paul Anghel, şi directorul Insolvenţă Persoane Fizice, Dana Munteanu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4290 / 5721
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
ANALIZĂ DETALIATĂ (prima parte) - Cât costă talentul în avocatura de business din București: grilele asociaților, back-office-ul și „moneda” beneficiilor | Avocații asociați din firmele locale și internaționale câștigă între 1.500 - 5.500 €, un paralegal poate ajunge la 3.000 €, iar un translator la 1.800 €. Pe palierul funcțiilor de suport sunt poziții remunerate aproape de zona de top: director financiar - peste 7.000 €, marketing ̸ BD director - 6.000 €, director administrativ - 5.400 €, HR senior manager – 4.500 €. Cum se țin oamenii aproape, prin bonusuri și beneficii, când inflația mușcă din salarii
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...