ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANRE a actualizat legislaţia secundară în urma intrării în vigoare a modificărilor la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale

28 Octombrie 2020   |   AGERPRES

ANRE a iniţiat şi a parcurs în scurt timp cel mai amplu şi complex proces de revizuire a legislaţiei secundare incidente din ultimii ani, în vederea atât a actualizării reglementărilor emise pentru a fi în conformitate cu modificările suferite de legislaţia primară, cât şi a emiterii de noi reglementări necesare realizării cadrului legislativ secundar care să asigure aplicarea prevederilor normative introduse în Legea nr. 123/2012.

 
 
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat şi emis, din 30 iulie, un număr de 47 de reglementări, adoptate prin 38 de ordine, în procesul revizuirii legislaţiei secundare în urma intrării în vigoare, în aceaşi dată, a Legii nr.155/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de SNRE.

La data de 30 iulie 2020 a intrat în vigoare Legea nr.155/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative, lege care a adus modificări substanţiale legislaţiei aplicabile în sector, cu un impact semnificativ asupra pieţei de energie în ansamblul său, potrivit comunicatului ANRE.


Conform dispoziţiilor articolului II din Legea nr. 155/2020, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, "Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei elaborează cadrul de reglementare aferent în concordanţă cu prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin prezenta lege", reaminteşte ANRE.

Pentru respectarea termenului imperativ de 90 de zile, ANRE a iniţiat şi a parcurs în scurt timp cel mai amplu şi complex proces de revizuire a legislaţiei secundare incidente din ultimii ani, în vederea atât a actualizării reglementărilor emise pentru a fi în conformitate cu modificările suferite de legislaţia primară, cât şi a emiterii de noi reglementări necesare realizării cadrului legislativ secundar care să asigure aplicarea prevederilor normative introduse în Legea nr. 123/2012, se precizează în comunicat.

Astfel, "de la data intrării în vigoare a Legii nr. 155/2020 şi până în prezent, ANRE a elaborat şi emis un număr de 47 de reglementări adoptate prin 38 de ordine. Suplimentar actelor administrative cu caracter normativ mai sus menţionate, ANRE a elaborat si un Ghid de bună practică privind modalitatea de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie dintr-un sistem de distribuţie închis, document finalizat si publicat pe site-ul ANRE", potrivit comunicatului.

Lista celor 47 de acte emise de ANRE în baza şi în executarea dispoziţiilor Legii 155/2020 cuprinde, printre altele: Metodologie de calcul a preţului energiei electrice livrate in sistemele electroenergetice izolate; Procedura privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată şi în sistem pauşal (...); Modificarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali; modificarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienţii finali; Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la conductele de alimentare din amonte; Modificarea Ord. 60/2016 - Regulament racordare la conducta din amonte; Ord. 82/2017 - Regulament racordare sistem de transport al gazelor naturale; Ord. 32/2017- Regulament racordare sistemul de distribuţie a gazelor naturale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2781 / 5250
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Mușat & Asociații intră în arbitrajul ICSID inițiat de bulgarii de la Eurohold și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons și DGKV. Reclamanții și-au ales un arbitru din Anglia
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...