Călugăreanu (ANAF): Obligaţiile fiscale declarate la 25 mai nu sunt considerate restante până pe 25 iunie
29 Mai 2020 AGERPRES
În primele patru luni ale anului încasările brute au fost mai mari decât cele realizate anul trecut.
Obligaţiile fiscale pe care le-au declarat contribuabilii la data de 25 mai nu sunt considerate restante până pe 25 iunie, data după care se aplică regimul normal de administrare fiscală, a explicat vineri, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, la o dezbatere organizată de PwC România.
"Nu, această categorie de obligaţii fiscale nu este considerată ca fiind restantă. Mai mult decât atât, în data de 27 aprilie Guvernul României a adoptat o reglementare în acest sens prelungind efectele actului normativ de bază până la data de 25.06.2020. Până la această dată această categorie de obligaţii fiscale nu este considerată restantă, nu se calculează obligaţii fiscale accesorii şi nu se declanşează procedurile de executare silită. După data de 25.06.2020 intrăm în regimul normal de administrare fiscală a acestor creanţe fiscale. Adică se reiau procedurile de executare silită, se reia calculul accesoriilor şi obligaţiile fiscale după data de 25.06 dobândesc caracter de obligaţii fiscale restante, desigur dacă nu se aplică opţiunea de a apela la o facilitate fiscală cum ar fi de exemplu eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale", a spus Mirela Călugăreanu, întrebată fiind dacă în perioada 25 mai - 13 iunie contribuabilii nu achită obligaţiile fiscale pe care le-au declarat la data de 25 mai, pe această perioadă ele sunt declarate restante şi produc accesorii.

Ea a afirmat că în primele patru luni ale anului încasările brute au fost mai mari decât cele realizate anul trecut.
"În primele 4 luni, veniturile bugetare au înregistrat o uşoară contracţie. Mă refer la încasările nete. Ţinând seama însă de faptul că nivelul rambursărilor de TVA în primele patru luni ale anului curent s-a situat la 9,9 miliarde de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când s-au rambursat 6 miliarde de lei rezultă un plus de 3,1 miliarde de lei. Ceea ce doresc să pun în evidenţă este faptul că în aceste prime patru luni ale anului 2020 încasările brute din fericire au fost superioare cu circa 2 miliarde încasărilor înregistrate în anul precedent", a declarat Mirela Călugăreanu.
De asemenea, ea a precizat că în aceste prime patru luni ale anului 2020 sumele declarate de contribuabili la bugetul general consolidat au înregistrat o creştere de peste 9%, ce creează un potenţial însemnat de încasare în perioada următoare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3840 / 5775 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS