ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Lege promulgată | Furtul permiselor de armă se declară în termen de 48 de ore de la constatare

30 Octombrie 2025   |   Agerpres

Șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

 
 
Furtul permiselor de armă se declară în termen de 48 de ore de la constatare, la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială a fost constatat, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la organul de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul, ori prin intermediul platformei online eARM, arată legea promulgată joi de președintele Nicușor Dan. 

Șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

Potrivit modificărilor, furtul pașaportului european pentru arme de foc se declară, în termen de 48 de ore de la constatare, la organul de poliție în a cărui rază teritorială de competență a fost constatat, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la organul de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul, ori prin intermediul platformei online eARM.


De asemenea, arată actul normativ, titularul dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor și munițiilor, are dreptul de a deține și purta o singură dată armele și muniția înscrise în permisul de armă, cu scopul exclusiv de a le depune la un armurier autorizat în vederea depozitării ori înstrăinării, într-o perioadă de maximum 10 zile de la data expirării valabilității permisului de armă.

Persoanele fizice și juridice, precum și armurierii și intermediarii autorizați, se pot adresa structurilor de specialitate din cadrul unităților de poliție competente, pentru obținerea documentelor specifice, și prin intermediul platformei online eARM, după obținerea credențialelor de acces.

În cadrul Inspectoratului General al Poliției Române funcționează Registrul Național al Armelor, ca sistem complex de prelucrare a datelor cu privire la evidența armelor și a componentelor esențiale, a deținătorilor de arme, precum și a operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții, precum și platforma online eARM, ca sistem electronic de implementare și gestionare a bazelor de date din domeniul armelor, explozivilor și precursorilor de explozivi.

Termenul de păstrare a datelor cuprinse în evidențele Registrului Național al Armelor și ale platformei online eARM este de 30 de ani de la data distrugerii armelor ori a componentelor esențiale în cauză sau, după caz, de la ultima dată la care beneficiarii au deținut arme.

Inspectoratul General al Poliției Române exercită, prin structura de specialitate care administrează Registrul Național al Armelor și platforma online eARM, atribuții în domeniul gestionării regimului circulației armelor, componentelor esențiale și muniției.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 110 / 5713
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...