ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul a aprobat schema de ajutor de stat pentru restructurarea CE Oltenia, de 1,326 miliarde de euro

19 Noiembrie 2020   |   Agerpres

CEO a întocmit deja planul de restructurare şi l-a prenotificat la Bruxelles, a amintit el.

 
 
Guvernul a aprobat miercuri un memorandum prin care acordă Complexului Energetic Oltenia (CEO) un ajutor de stat pentru restructurare în valoare de 1,326 miliarde de euro în perioada 2021-2025, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, în briefingul de presă al şedinţei de Guvern.
 
"Am aprobat în Guvern memorandumul prin care ne angajăm că, în perioada 2021-2025, Guvernul va pune la dispoziţie din bugetul de stat schema de ajutor de stat pentru restructurarea CEO, în valoare de 1,326 miliarde de euro", a spus ministrul.
 
CEO a întocmit deja planul de restructurare şi l-a prenotificat la Bruxelles, a amintit el.
 
"Odată cu acest memorandum, Guvernul s-a angajat că va susţine financiar CEO şi este un mesaj foarte clar pentru salariaţii CEO că nu-i lăsăm la greu, că Guvernul ce promite face şi practic memorandumul deschide calea către Comisie a notificării pe care am făcut-o, garantând Comisiei Europene că Guvernul va asigura această sumă din bugetul de stat drept ajutor de restructurare", a precizat Popescu.
 
Comisia Europeană a invitat Complexul Energetic Oltenia să declanşeze procedura de notificare, etapa finală a procesului de aprobare a planului de restructurare şi decarbonare, document transmis la Bruxelles pe 31 august 2020, potrivit unui comunicat al producătorului de energie, remis, marţi, AGERPRES.
 
Până acum a fost derulată etapa de prenotificare.
 
Reprezentanţii CE Oltenia au dialogat constant, în cele peste două luni scurse de la transmiterea planului, cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a clarifica unele prevederi ale documentului, cum ar fi cele legate de veniturile companiei sau cele referitoare la contractele de finanţare bancară.
 
"Am arătat partenerilor de dialog de la Bruxelles că sursa noastră principală de venituri este vânzarea de energie electrică şi am oferit explicaţii despre strategia de vânzare. Comisia a mai vrut să ştie de ce contractele CEO sunt anuale şi nu multinanuale şi le-am explicat că acest lucru nu a fost posibil din cauza legislaţiei din România. Această legislaţie specifică domeniului este în curs de modificare şi se va încheia la începutul anului viitor. Sigur, acestea sunt întrebări fireşti, mai ales că este un Plan complex care se întinde pe 5 ani şi care presupune un efort financiar de 3,5 miliarde de euro. Dialogul cu Comisia Europeană va continua şi în perioada de notificare, iar eu şi echipa mea suntem pregătiţi să răspundem şi să clarificăm orice întrebare venită de la Bruxelles", a declarat Daniel Burlan, preşedintele Directoratului CE Oltenia.
 
Complexul Energetic Oltenia este al doilea jucător de pe piaţa locală a energiei electrice, cu o cotă de piaţă de 22%. Importanţa companiei este confirmată în Strategia Energetică a României pentru 2020 - 2030, cu perspectiva anului 2050, document aflat în proces de avizare la Guvern şi care evidenţiază necesitatea implementării Planului de dezvoltare şi decarbonare a CE Oltenia.
 
"În contextul politicilor europene actuale de decarbonare, care au drept rezultat utilizarea din ce în ce mai redusă a combustibililor fosili şi mai ales a cărbunelui, implementarea Planului de dezvoltare şi decarbonare al CE Oltenia are un rol deosebit în direcţiile strategice de dezvoltare a sectorului energetic, în vederea realizării unei tranziţii realiste şi sustenabile către o producţie de energie electrică cu emisii cât mai reduse de carbon, în speţă, transferul de la capacităţile pe cărbune la cele pe gaze naturale şi surse regenerabile de energie. Acesta reprezintă un proiect de investiţii prioritar în strategia energetică întrucât generează un impact pozitiv asupra emisiilor de CO2 în producerea de energie electrică şi contribuie la asigurarea securităţii energetice şi reducerea dependenţei de resursele energetice externe", se arată în Strategia Energetică a României, citată în comunicat.
 
Menţinerea CE Oltenia în sistemul energetic naţional este esenţială, printre altele, pentru evitarea sincopelor în alimentarea cu energie electrică şi pentru menţinerea preţului energiei electrice în limite rezonabile, spun reprezentanţii companiei.
 
Planul de restructurare şi decarbonare a CE Oltenia a fost gândit şi structurat pe o perioadă de cinci ani, perioadă în care compania trebuie să devină viabilă prin eficientizarea operaţiunilor şi trecerea la resurse regenerabile şi mai puţin poluante.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3046 / 5607
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company, consultant juridic în noua emisiune de obligațiuni prin care Agroserv Măriuța atrage 3 mil. €
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...