ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Noua OUG pe pe achiziţii publice a primit avizul ANAP. Ministrul Transporturilor: Fără această Ordonanță nu vom putea semna contractele, va trebui să aşteptăm ani

16 Aprilie 2019   |   AGERPRES

Ministrul Transporturilor a precizat că a dorit ca proiectul de OUG să intre în şedinţă de guvern în această săptămână, dar că probabil va mai dura încă o săptămână pentru obţinerea avizelor.

 
 
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi, la Câmpia Turzii, că adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului (OUG) pe achiziţii este o urgenţă întrucât contestarea licitaţiilor în instanţă blochează ani de zile semnarea contractelor pentru lucrări de infrastructură.

"Am obţinut avizul de la ANAP, este în avizare la Ministerul Dezvoltării, urmează Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei, cu siguranţă aceste probleme nu vor mai exista şi vom putea semna contractele. Este o ordonanţă de urgenţă fiindcă avem o urgenţă, e o urgenţă. Dacă nu iese această OUG, nu vom putea semna contractele şi va trebui să aşteptăm ani de zile pentru contestaţii. Cine nu înţelege această urgenţă, cred că nu e român (...) Modificăm legislaţia pe achiziţii ca să putem să semnăm contractele după prima perioadă de contestaţii de 30 de zile, de la CNSC sau de la Tribunal, în funcţie de cum solicită contestatarul. Avem contracte nenumărate. O astfel de ordonanţă va genera, o să vedeţi, în următoarele două-trei luni, câte contracte vor fi semnate în Ministerul Transporturilor. Practic deblochează totul. Mi-a făcut domnul director o situaţie a proiectelor contestate din 2017 până acum şi totalul lunilor în care au stat în contestaţie a fost 311 luni. Gândiţi-vă câte proiecte am fi avut semnate. Inclusiv Piteşti-Sibiu, secţiunea V, dacă aveam această ordonanţă în vigoare, îl puteam semna şi nu mai stăteam acum să aşteptăm deciziile instanţei", a declarat Răzvan Cuc.


Ministrul Transporturilor a precizat că a dorit ca proiectul de OUG să intre în şedinţă de guvern în această săptămână, dar că probabil va mai dura încă o săptămână pentru obţinerea avizelor.

Potrivit acestuia, una din prevederile proiectului de ordonanţă stipulează faptul că în momentul în care există o decizie de la CNSC referitoare la un câştigător, ministerul să poată semna contractul cu acesta, iar ulterior alte firme care au nemulţumiri se pot duce în instanţă, fără ca lucrările să rămână blocate pe perioada procesului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5306 / 5819
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...