ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Obligațiile fiscale pe care le au contribuabilii în octombrie

01 Octombrie 2019   |   MEDIAFAX

În 30 octombrie, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România vor depune Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente.

 
 
Calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie a anului curent a fost publicat pe site-ul ANAF, cu scopul de a veni în ajutorul contribuabililor cu privire la lista principalelor obligaţii de plată şi de declarare aferente perioadei menționate.

Potrivit documentului, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 zile de prezență în România, se depune de persoana fizică sosită în România care are o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, formularul "Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România".

De asemenea, cu 30 de zile înaintea plecării din România, se depune de persoana fizică rezidentă în România, precum și persoana fizică nerezidentă care pleacă din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.


Totodată, se depune de către persoanele juridice române, de către asocierile și alte entități fără personalitate juridică, de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, persoane juridice române și de către reprezentanții legali, desemnați potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății declarația de înregistrare fiscală/declarația de mențiuni/declarația de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică sau declarația pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal.

În 7 octombrie, se depune de către contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar, declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România.

Conform ANAF, în 10 octombrie, se depune de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, declarație de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni/declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică.

În 15 octombrie, se depune de către destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă. În aceeași zi, se depune de către operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat Situația centralizatoare privind livrările de produse accizabile pentru luna precedentă.

În 21 octombrie, persoanele impozabile nestabilite în U.E. care prestează servicii electronice de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune persoanelor neimpozabile și persoanele impozabile stabilite în U.E., dar în alt stat membru decât statul membru de consum care prestează servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune vor depune declarației specială de taxă pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent (sistem VOES).

Plătitorii din drepturi de proprietate intelectuală, din salarii și asimilate salariilor, din premii și jocuri de noroc, obținute de nerezidenți vor depune, în 25 octombrie, plata impozitului reținut la sursă în luna precendentă. În aceeși zi, contribuabilii care aplică la sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit annual, cu plăți anticipate efecutate trimestrial vor depune efectuarea plății anticipate privind impozitul pe profit, aferentă trimestrului III din 2019.

În 30 octombrie, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România vor depune Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente.

În 31 octombrie, benefiaciarii scutirilor de accize vor depune cererea de restituire a accizelor în baza prevederilor art.395 din Codul Fiscal.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4645 / 5738
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...