Polonia aşteaptă concesii din partea Bruxellesului după ce a blocat bugetul UE
17 Noiembrie 2020 Agerpres
La reuniunea de luni a ambasadorilor la UE ai statelor membre, Ungaria şi Polonia au blocat adoptarea bugetului pe 2021-2027 şi a pachetului de relansare, din cauza unei prevederi ce condiţionează accesul la fonduri europene de respectarea statului de drept.
Polonia se aşteaptă ca Bruxellesul să facă noi propuneri pentru ieşirea din impasul creat după ce această ţară, împreună cu Ungaria, a blocat prin veto bugetul multianual al UE şi planul european de relansare, în sumă totală de 1.800 miliarde de euro, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, transmite Reuters.
La reuniunea de luni a ambasadorilor la UE ai statelor membre, Ungaria şi Polonia au blocat adoptarea bugetului pe 2021-2027 şi a pachetului de relansare, din cauza unei prevederi ce condiţionează accesul la fonduri europene de respectarea statului de drept.
'Aşteptăm noi propuneri care să fie coerente cu tratatele UE şi, în al doilea rând, să fie în concordanţă cu concluziile (deciziile) Consiliului European din iulie, când a fost convenit bugetul UE', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, la postul public de radio.
Ambele ţări riscă să piardă accesul la zeci de miliarde de euro din fonduri UE dacă această condiţionare, introdusă de liderii UE în iulie şi întărită de Parlamentul European, va fi menţinută.
Citând o sursă apropiată guvernului de la Varşovia, cotidianul Dziennik Gazeta Prawna scrie că Polonia este conştientă că va fi imposibil să elimine această condiţionare, dar că va saluta scenarii care să dilueze mecanismul ce leagă finanţarea de conformarea la statul de drept.
Una din propunerile poloneze presupune că executivul UE ar cere unanimitate dacă ar dori să blocheze plăţi către un stat membru.
În acest scenariu, întrucât Ungaria s-a alăturat Polonia în lupta cu Bruxellesul, în practică va fi imposibilă activarea condiţionării plăţilor UE de respectarea statului de drept.
Vetoul polono-ungar înseamnă că, probabil, banii pentru redresarea economică a ţărilor UE de pe urma recesiunii declanşate de pandemia COVID-19 vor veni cu întârziere faţă de planul iniţial, în care ar fi început să fie distribuiţi de la mijlocul lui 2021.
Statele UE urmează să discute paşi suplimentari joi. Polonia a descris luni acest veto drept începutul unei dezbateri menite să se ajungă la un compromis.
'Nu vă grăbiţi, acestea sunt doar discuţii la nivel de ambasadori, cea mai importantă dezbatere încă nu a avut loc', a spus ministrul adjunct de externe, Szymon Szynkowski vel Sek, la televiziunea publică.
'Polonia vrea ca pactul pe termen lung să fie adoptat cât mai curând posibil ... dar aceasta nu se poate face pe seama suveranităţii statelor membre', a subliniat el.
Un sondaj întreprins de organizaţia United Surveys a arătat că 57% dintre polonezi sprijină acest veto, în vreme ce 20% sunt împotriva blocării bugetului UE.
În acelaşi timp, partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, este susţinut de 30% dintre cetăţenii cu drept de vot, conform unui alt sondaj.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3234 / 5775 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





