Proiectul privind interzicerea participării la licitaţii cu bani publici a firmelor cu acţiuni la purtător - raport de adoptare
18 Iunie 2020 AGERPRES
Aşteptăm pentru săptămâna viitoare şi raportul de la Comisia de industrii, astfel încât Parlamentul să mai voteze o lege importantă, prin care, practic, interzicem baronilor locali să fie şi ordonatori de credite, şi acţionari ascunşi la diferite societăţi comerciale pentru a-şi atribui contracte după modelul Tel Drum", a spus liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat joi că proiectul de lege privind participarea la licitaţii din bani publici a societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător a primit raport de adoptare de la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
"Am primit raport de adoptare de la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor pe proiectul de lege privind participarea la licitaţii din bani publici a societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător. Aşteptăm pentru săptămâna viitoare şi raportul de la Comisia de industrii, astfel încât Parlamentul să mai voteze o lege importantă, prin care, practic, interzicem baronilor locali să fie şi ordonatori de credite, şi acţionari ascunşi la diferite societăţi comerciale pentru a-şi atribui contracte după modelul Tel Drum", a spus Roman într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
"Am primit raport de adoptare de la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor pe proiectul de lege privind participarea la licitaţii din bani publici a societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător. Aşteptăm pentru săptămâna viitoare şi raportul de la Comisia de industrii, astfel încât Parlamentul să mai voteze o lege importantă, prin care, practic, interzicem baronilor locali să fie şi ordonatori de credite, şi acţionari ascunşi la diferite societăţi comerciale pentru a-şi atribui contracte după modelul Tel Drum", a spus Roman într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că săptămâna viitoare, PNL "va ataca în forţă" şi proiectul privind amnistierea evazioniştilor fiscali.
"E o promisiune pe care PSD a făcut-o de la cel mai înalt nivel, a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, că PSD va da un raport de respingere. Acelaşi lucru l-a susţinut şi liderul de grup al PSD. De patru săptămâni, deşi solicităm la fiecare şedinţă punerea pe ordinea de zi şi discutarea acestui proiect şi vot pe el, refuză. Săptămâna viitoare ne vom concentra toate energiile pentru ca evazioniştii să nu mai poată scăpa prin lege dată de Parlament", a menţionat el.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3796 / 5819 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





