ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Raportul legislativ al lunii ianuarie 2023

02 Februarie 2023   |   Agerpres

S-a redus cota TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare (Legea nr. 39/2023)

 
 
Mandatele unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au fost prelungite cu şase luni (Legea nr. 20/2003). Montarea de repartitoare individuale pentru căldură este obligatorie în imobilele de tip condominiu până la 31 decembrie 2023 (Legea nr. 24/2023). Pacientele asigurate beneficiază de servicii de evaluare şi consiliere psihologică, în vederea prevenirii şi tratării tulburărilor psihice asociate sarcinii şi naşterii (Legea nr. 33/2023). Se acordă facilităţi fiscale la abonamentele pentru practicarea sportului şi educaţiei fizice în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual (Legea nr. 34/2023). Anul 2023 a fost declarat "Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu" (Legea nr. 38/2023). S-a redus cota TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare (Legea nr. 39/2023).


Printre legile promulgate în luna ianuarie 2023, se numără:

* Legea nr. 20/2003 din 9 ianuarie 2023 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2022 privind prelungirea mandatelor unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)
* Legea nr. 24 din 9 ianuarie 2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică
* Legea nr. 33 din 11 ianuarie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
* Legea nr. 34/2023 din 11 ianuarie pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
* Legea nr. 38/2023 din 12 ianuarie 2023 privind instituirea anului 2023 ca "Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu"
* Legea nr. 39/2023 din 12 ianuarie 2023 pentru completarea art. 291 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

* Legea nr. 20/2023 privind prelungirea mandatelor unor membri ai Comitetului de reglementare al ANRE
Legea prevede că mandatele în derulare ale membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care au expirat pe 23 octombrie 2022, se prelungesc pentru o perioadă de şase luni. În expunerea de motive a actului normativ se arată că acest comitet, format din şapte membri, poate funcţiona în mod regulamentar doar în prezenţa a patru dintre aceştia.

La 23 octombrie 2022, expirau mandatele deţinute de patru membri ai Comitetului de reglementare al ANRE, respectiv cele ale preşedintelui Dumitru Chiriţă, vicepreşedintelui Nagy-Bege Zoltan şi ale membrilor Cornelia Sulger şi Gabriel Gheorghe.

Legea a fost adoptată în procedură de urgenţă şi a fost promulgată la 9 ianuarie 2023, conform site-ului https://www.cdep.ro/.

* Legea nr. 24/2023 privind montarea contoarelor pentru energie termică, obligatorie în imobilele de tip condominiu până pe 31 decembrie 2023
"În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit", prevede actul normativ.

Legea mai arată că "pentru condominiile cu distribuţie verticală a agentului termic în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalaţiei de încălzire".

În expunerea de motive a proiectului de lege, Guvernul arată că, în instituirea acestei obligaţii, stau la bază mai multe directive europene ale căror măsuri de transpunere nu au fost transmise Comisiei Europene până la acea dată, motiv pentru care Comisia poate propune, în orice moment, Curţii de Justiţie să aplice sancţiuni pecuniare României, potrivit site-ului www.cdep.ro.

* Legea nr. 33/2023 privind asigurarea de servicii psihologice, în vederea prevenirii şi tratării tulburărilor psihice asociate sarcinii şi naşterii
Legea reglementează dreptul pacientelor asigurate de a beneficia de servicii de evaluare psihologică şi consiliere psihologică, în vederea prevenirii şi tratării tulburărilor psihice asociate sarcinii şi naşterii.

Consilierea psihologică se va putea presta, la cerere, pe parcursul unei perioade de 126 de zile după naştere, pentru un număr de maximum şase ore stabilite împreună cu medicul de specialitate obstetrică-ginecologie şi psihologul din cadrul unităţilor sanitare de specialitate ori unităţilor sanitare care au în structură secţii sau compartimente de obstetrică-ginecologie şi în cadrul cărora au născut.

În expunerea de motive se invocă studiile care arată că depresia postpartum, precum şi episoadele de baby-blues, apărute imediat după naştere, au efecte negative atât asupra mamei, cât şi asupra copilului.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Cameră în iunie 2022 de către deputaţi ai PSD, PNL, USR, AUR şi minorităţi. A fost promulgată la 11 ianuarie 2023.

* Legea nr. 34/2023 privind acordarea de facilităţi fiscale pentru practicarea sportului
Actul normativ stipulează că beneficiază de facilităţi fiscale abonamentele pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Ordinea includerii veniturilor respective în plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat se stabileşte de angajator, se mai arată în lege.

Propunerea legislativă a aparţinut mai multor deputaţi şi senatori PSD şi USR, fiind înregistrată la Parlament, în septembrie 2022.

În expunerea de motive, iniţiatorii arată că speranţa de viaţă la naştere în România rămâne printre cele mai scăzute din UE în anul 2021 şi că activitatea sportivă ar prelungi speranţa de viaţă. A fost promulgată la 11 ianuarie 2023.

* Legea nr. 38/2023 privind instituirea anului 2023 ca "Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu"
Cu prilejul sărbătoririi "Anului cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu", se organizează evenimente culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţilor şi operelor acestora, se arată în textul de lege.

Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii pentru a organiza sau sprijini evenimentele ce au loc cu aceste ocazii.

Iniţiativa legislativă a aparţinut mai multor deputaţi şi senatori de la toate formaţiunile politice parlamentare, fiind depusă în parlament în noiembrie 2022. Legea a fost promulgată la 12 ianuarie 2023, conform site-ului www.cdep.ro.

* Legea nr. 39/2023 privind reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare
Actul normativ prevede reducerea cotei de TVA aferentă livrărilor de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare termice, de la nivelul standard de 19% la 5% asupra bazei de impozitare, în scopul reducerii consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de profil.

Propunerea legislativă a fost făcută de parlamentari ai PSD, PNL şi USR, iniţiatorii arătând, în expunerea de motive, faptul că actualul context climatic şi geopolitic pune o presiune ridicată pe ansamblul sistemului energetic global şi naţional. "Ne confruntăm cu un deficit structural, în contextul cererii crescute pentru energie şi a unei oferte asupra căreia acţionează constrângeri de natură ecologică şi legislativă. (...). În acest context, propunerea vine în sprijinul investiţiilor în eficienţa energetică, prin reducerea consumului de energie electrică şi a dependenţei consumatorilor faţă de volatilitatea pieţei de energie, informează site-ul www.cdep.ro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1086 / 5443
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat acționarii Lensa la atragerea unei investiții de la OH Holding Limited. Echipa de proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...