Adunarea Generală a DIICOT. Procurorii cer desfiinţarea Secţiei speciale şi să se poată pensiona anticipat
28 Noiembrie 2019 MEDIAFAX
Reacţia DIICOT vine după ce Cătălin Predoiu a transmis magistraţilor o scrisoare în care a adresat întrebări cu privire la mai multe aspecte din sistemul judiciar precum pensionarea, completurile de 3 judecători, dar şi Secţia de anchetare a magistraţilor.
Procurorii DIICOT au decis, joi, în Adunarea Generală, că sunt de acord cu pensionarea anticipată, care le permite să iasă la pensie după doar 20 de ani de activitate. În ceea ce priveşte activitatea Secţiei speciale, DIICOT este de părere că structura trebuie desfiinţată.
DIICOT anunţă, joi, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că, la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut loc Adunarea Generală a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul procesului de consultare asupra oportunităţii amendării unora dintre dispoziţiile în vigoare prevăzute în Legile Justiţiei.
"Şi-au exercitat dreptul la vot un număr de 212 procurori din cei 264, rezultatele fiind următoarele:
DIICOT anunţă, joi, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că, la solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut loc Adunarea Generală a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul procesului de consultare asupra oportunităţii amendării unora dintre dispoziţiile în vigoare prevăzute în Legile Justiţiei.
"Şi-au exercitat dreptul la vot un număr de 212 procurori din cei 264, rezultatele fiind următoarele:
1.Referitor la posibilitatea pensionării anticipate a magistraţilor, cu majoritate, s-a opinat în sensul menţinerii acestor dispoziţii.
2.În ceea ce priveşte ciclul temporar de şcolarizare la Institutul Naţional al Magistraturii, cu majoritate, s-a exprimat opinia potrivit căreia este necesară revenirea la o durată a cursurilor de doi ani.
3.În referire la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor Speciale din Justiţie, cu majoritate, s-a exprimat opinia necesităţii abrogării dispoziţiilor legale care reglementează activitatea şi existenţa acestei instituţii. În acest sens, din totalul de 212 voturi, un număr de 166 voturi au fost exprimate în favoarea abrogării, un număr de 34 de voturi, în favoarea amendării normelor în vigoare, iar un număr de 12 voturi în favoarea menţinerii", arată DIICOT.
Reacţia DIICOT vine după ce Cătălin Predoiu a transmis magistraţilor o scrisoare în care a adresat întrebări cu privire la mai multe aspecte din sistemul judiciar precum pensionarea, completurile de 3 judecători, dar şi Secţia de anchetare a magistraţilor. Mai exact, ministrul i-a întrebat pe magistraţii dacă Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) ar trebui desfiinţată.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3438 / 4932 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
Peligrad Law a asistat Heineken România SA în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obținut confirmarea anulării unor obligații fiscale de peste 7 mil. €, o decizie de referință pentru practica fiscală
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





