ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Băsescu, referitor la conducerea UE: Franţa şi Germania izolează Estul UE; niciun est european nu mai e în cărţi

05 Iulie 2019   |   AGERPRES

În opinia sa, printre cei nominalizaţi ca şefi ai UE se află "mediocrităţi politice" precum premierul belgian Charles Michel sau ''tăcutul ministru al Apărării german Ursula von der Leyen".

 
 
Europarlamentarul Traian Băsescu susţine că Franţa şi Germania izolează Estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere din UE.

"Ce frumos sună Declaraţia de la Sibiu! Macron şi Merkel, folosindu-l ca paravan pe Donald Tusk, au reuşit să scoată Estul Uniunii Europene în afara Uniunii Europene. După ce în penultima legislatură funcţia de preşedinte al Parlamentului European a fost deţinută timp de doi ani şi jumătate de polonezul Buzek, iar Donald Tusk, alt polonez, deţine funcţia de preşedinte al Consiliului European, azi, când se discută noua listă de funcţii cheie în UE pentru următorii 5 ani, niciun est european nu se mai află în cărţi. După ce Vechea Europă s-a izolat de estici în zona Euro, stabilindu-şi buget separat de estici, azi, Franţa şi Germania izolează Estul Uniunii Europene şi prin respingerea oricărei nominalizări de est european pentru funcţiile de conducere a Uniunii Europene", scrie Traian Băsescu, vineri, pe Facebook.


În opinia sa, printre cei nominalizaţi ca şefi ai UE se află "mediocrităţi politice" precum premierul belgian Charles Michel sau ''tăcutul ministru al Apărării german Ursula von der Leyen".

"Într-un moment în care UE avea nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi politicieni care să accelereze procesele de integrare, Merkel şi Macron trag o linie groasă între Vechea Europă şi Estul Uniunii Europene. Din păcate, ideologul acestei izolări a Estului, tânărul Macron, îşi exersează viziunea catastrofală pe seama viitorului Uniunii Europene, în condiţiile în care el nu este capabil să-şi reformeze propria ţară, iar în alegerile din Franţa l-a bătut de l-a snopit extremista Marie le Pen", afirmă Băsescu.

Europarlamentarul vorbeşte şi despre "o soluţie ascunsă, extrem de toxică în interiorul Comisiei Europene".

"Este vorba despre Frans Timmermans, un adversar neîmpăcat al ţărilor din estul UE, susţinut de Macron şi de Mark Rutte - premierul olandez - pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Doar opoziţia fermă a grupului PPE a făcut imposibilă această nominalizare. Va fi numită insipida Ursula von der Leyen ca preşedintă, iar Timmermans va fi prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, care prin atribuţiunile delegate va fi de fapt adevăratul preşedinte al Comisiei Europene", explică Băsescu.

El aşteaptă o reacţie solidară a Estului UE ca o condiţie pentru relansarea construcţiei europene.

"Oare se mai poate face ceva pentru relansarea construcţiei europene lărgite şi egale? Să sperăm că da, cu condiţia reacţiei solidare a Estului Uniunii Europene. Nu noi ne-am separat, ci ei, cei vechi, ne-au izolat. Şi când mă gândesc ce frumos suna Declaraţia de la Sibiu!", mai afirmă Băsescu.

Nu în ultimul rând, europarlamentarul punctează că în Consiliul European sunt suficienţi premieri şi preşedinţi ai ţărilor din Est, foarte buni, care ar fi putut prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European sau pe cea de preşedinte al Comisiei Europene.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4051 / 5021
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Administrația Prezidențială a încheiat un contract de consultanță strategică cu firma de avocatură Eversheds Sutherland. Onorariu limitat la 565.000 de dolari pe lună
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...