Comisia Europeană acuză şapte bănci de manipularea cursului de schimb valutar (Reuters)
10 Mai 2019 AGERPRES
Reprezentanţii Executivului comunitar şi ai băncilor nu au comentat informaţia.
Barclays, Citigroup, HSBC, JPMorgan, Royal Bank of Scotland, UBS şi o mică bancă din Japonia ar urma să fie amendate de Comisia Europeană în următoarele săptămâni pentru manipularea cursului de schimb valutar, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
În schimb, banca elveţiană Credit Suisse, care anterior anunţase că nu a găsit dovezi că ar fi încălcat reglementările, va contesta în instanţă acuzaţiile. Nu este clar încă dacă ancheta Comisiei Europene va fi finalizată la timp pentru a fi impusă o amendă şi împotriva băncii elveţiene, susţin sursele.
Reprezentanţii Executivului comunitar şi ai băncilor nu au comentat informaţia.
Ancheta Comisiei Europene este o nouă lovitură pentru băncile globale, care au plătit deja amenzi în valoare de miliarde de euro pentru practicile lor incorecte după criza financiară mondială. Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.
În schimb, banca elveţiană Credit Suisse, care anterior anunţase că nu a găsit dovezi că ar fi încălcat reglementările, va contesta în instanţă acuzaţiile. Nu este clar încă dacă ancheta Comisiei Europene va fi finalizată la timp pentru a fi impusă o amendă şi împotriva băncii elveţiene, susţin sursele.
Reprezentanţii Executivului comunitar şi ai băncilor nu au comentat informaţia.
Ancheta Comisiei Europene este o nouă lovitură pentru băncile globale, care au plătit deja amenzi în valoare de miliarde de euro pentru practicile lor incorecte după criza financiară mondială. Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.
Ancheta privind practicile incorecte ale celor şapte bănci a durat şase ani, susţin sursele. Acestea adaugă că este posibil ca deciziile să fie anunţate mai degrabă pe parcursul următoarelor săptămâni decât într-o singură zi.
Şi în SUA Barclays, BNP Paribas, Citigroup, JPMorgan, Royal Bank of Scotland şi UBS au fost amendate cu peste 2,8 miliarde de dolari. Autorităţile SUA au dezvăluit că manipularea cursului de schimb valutar se realiza prin camere de chat cu nume ca: "The Cartel," "The Mafia" şi "The Bandits' Club".
Conform unei recente analize realizate de analiştii Bloomberg Intelligence, băncile europene au cheltuit în ultimul deceniu cel puţin 81 de miliarde de dolari pentru rezolvarea acuzaţiilor vizând manipularea pieţei şi încălcarea sancţiunilor şi vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4220 / 4940 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





