Comisia JURI a dat aviz favorabil pentru Adina Vălean, propunerea României pentru funcţia de comisar european pe Transporturi
12 Noiembrie 2019 MEDIAFAX
Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi de către Guvernul României, va fi audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului European pe 14 noiembrie, între orele 13.00 şi 16.00.
Europarlamentarul PNL Daniel Buda a declarat, pentru MEDIAFAX, că membri ai Comisiei pentru Afaceri Juridice (Comisia JURI) au dat aviz favorabil, în şedinţa de marţi a forului legislativ al PE, pentru Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi.
Decizia în Comisia JURI a fost luată cu unanimitate de voturi, a adăugat Daniel Buda.
Adina Vălean a fost audiat azi și în comisiile reunite pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Eurodeputatul PNL a vorbit în şedinţa de marţi din Parlamentul României despre necesitatea reducerii număruli de decese în accidentele rutiere din România.
Totodată, aceasta a mai subliniat importanţa includerii autostrăzii Comarnic-Braşov în reţeaua TEN-T, pentru a evita întârzierile.
Decizia în Comisia JURI a fost luată cu unanimitate de voturi, a adăugat Daniel Buda.
Adina Vălean a fost audiat azi și în comisiile reunite pentru afaceri europene ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Eurodeputatul PNL a vorbit în şedinţa de marţi din Parlamentul României despre necesitatea reducerii număruli de decese în accidentele rutiere din România.
Totodată, aceasta a mai subliniat importanţa includerii autostrăzii Comarnic-Braşov în reţeaua TEN-T, pentru a evita întârzierile.
Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi de către Guvernul României, va fi audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului European pe 14 noiembrie, între orele 13.00 şi 16.00.
Votul în PE pentru cei trei comisari europeni propuşi de România, Ungaria şi Franţa şi a Executivului UE propus de preşedintele-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiunea plenară programată pe 27 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al Parlametului European.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3470 / 4893 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





