Forumul Judecătorilor: Peste 1.000 de procurori şi judecători nu sunt de acord cu acordarea de ’superimunităţi’ magistraţilor
23 Martie 2021 Agerpres
Potrivit acestora, crearea unui corp de magistraţi incoruptibili, oneşti şi profesionişti exclude acordarea unor astfel de imunităţi de care niciun cetăţean obişnuit nu se "bucură".
Peste 1.000 de judecători şi procurori susţin memoriul "Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!", prin care atrag atenţia că introducerea obligaţiei ca magistraţii să poată fi trimişi în judecată, pentru anumite infracţiuni, în special cele de corupţie, numai cu încuviinţarea Secţiilor din CSM constituie un "filtru" neconstituţional, precizează, marţi, Forumul Judecătorilor.
"Aşa-numitele 'garanţii' care însoţesc proiectul legii de desfiinţare a SIIJ, conform raportului adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, sunt inacceptabile într-un stat de drept. Condiţionarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, în special cele de corupţie, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii constituie un 'filtru' neconstituţional şi scade încrederea publică în actul de justiţie, deoarece riscă să fie percepută ca o 'garanţie a impunităţii' magistraţilor suspectaţi de corupţie sau ca o 'superimunitate'", se arată într-un comunicat al Forumului Judecătorilor.
Potrivit acestora, crearea unui corp de magistraţi incoruptibili, oneşti şi profesionişti exclude acordarea unor astfel de imunităţi de care niciun cetăţean obişnuit nu se "bucură".
"Conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, 'cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege', magistraţii neputând fi situaţi deasupra cetăţenilor obişnuiţi. Mai mult, în acest fel se deschide calea spre crearea de privilegii şi pentru alte categorii sociale", mai arată semnatarii.
Magistraţii susţin că încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ "este incompatibilă cu valorile statului de drept", deoarece reprezintă un "privilegiu inadmisibil" şi un filtru pentru ca magistraţii să nu poată fi anchetaţi penal, ceea ce va asigura impunitate, "fapt de neconceput în societăţi democratice stabile".
"De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare. Nu se poate susţine sub nicio formă necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuţii extrajudiciare, de tipul secţiei pentru judecători/procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în activitatea obişnuită a unui procuror, sub forma încuviinţării trimiterii în judecată a judecătorilor, respectiv a procurorilor cercetaţi penal. Pentru verificarea legalităţii rechizitoriilor, Codul de procedură penală a prevăzut etapa camerei preliminare", se menţionează în memorandum.
Potrivit judecătorilor şi procurorilor, încuviinţând trimiterile în judecată, ambele secţii ale CSM ar deveni un fel de "superiori ierarhici ai procurorilor de caz", ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituţia României. "Potrivit normei constituţionale, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public", spun semnatarii.
Mai mult, în memorandum se afirmă că limitarea încuviinţării prealabile la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie "este inexplicabilă" şi se poate crede că scopul este acela de control al anchetelor privind corupţia din magistratură, fiind practic un filtru propus doar pentru magistraţii suspectaţi de corupţie, care trebuie protejaţi de un organ administrativ, înainte ca o instanţă de judecată independentă să pronunţe o soluţie prin care să constate vinovăţia sau nevinovăţia magistratului anchetat.
Magistraţii solicită "parlamentarilor de bună credinţă" să nu voteze proiectul de lege în forma adoptată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor.
"Susţinem obiectivul declarat al proiectului de lege, respectiv desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, obiectiv pe care sperăm ca puterea legislativă să îl îndeplinească în cel mai scurt timp. Cu toate acestea, modificările operate în comisia juridică a Camerei Deputaţilor pot sabota lupta anticorupţie în egală măsură ca existenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", se menţionează în memoriu.
De asemenea, semnatarii solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor să sesizeze "urgent" Comisia de la Veneţia şi GRECO cu privire la acest proiect legislativ.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptând şi un amendament al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM. Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este primul for sesizat. Senatul este Cameră decizională.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2515 / 5038 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





