ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fostul ministru Cristian Adomniţei scapă de închisoare în dosarul “Albumul”; la fond primise o condamnare de 3 ani

08 Februarie 2024   |   Agerpres

Nu sunt probe care să ateste vinovăţia lui, spun judecătorii din Galați.

 
 
Curtea de Apel Galaţi a dispus joi achitarea lui Cristian Adomniţei, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi fost ministru al Educaţiei, în dosarul "Albumul", în care a fost acuzat că a acordat unei firme, folosind documente false, un contract de servicii de tipărire de materiale de promovare.

În noiembrie 2020, Tribunalul Iaşi îl condamnase pe Adomniţei la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, însă la judecarea apelului CA Galaţi a dispus achitarea fostului ministru pe motiv că nu sunt probe care să ateste vinovăţia lui.

De condamnări au scăpat şi ceilalţi inculpaţi din dosar, pentru că faptele s-au prescris sau nu există probe. Este vorba de Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, angajate ale Consiliului Judeţean Iaşi, şi Letiţia Popa, administratorul companiei Laser Co. Acestea primiseră pedepse cu executare la prima instanţă.


Soţia lui Cristian Adomniţei, Sabina Daniela Adomniţei, este judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti, fiind şi vicepreşedinte al acestei instanţe.

Potrivit DNA, Consiliul Judeţean Iaşi a atribuit, în 2013, firmei Laser Co, un contract de servicii de tipărire materiale de promovare a judeţului Iaşi pe baza unor documente false întocmite de Letiţia Popa. Materialele de promovare constau în: tipărirea unui catalog de prezentare a judeţului; broşuri bilingve cu proiectele CJ Iaşi; calendar de evenimente al judeţului; mape de prezentare; hărţi turistice şi magneţi, un film de prezentare a judeţului laşi, imprimat în 1.000 de exemplare DVD; pixuri şi sacoşe personalizate.

Contractul încheiat cu societatea Laser Co prevedea 16 acţiuni de promovare a Iaşiului contra sumei de 335.000 lei. Din cele 16 prevederi, numai 11 puncte au fost onorate, deşi a fost achitată întreaga sumă. DNA menţiona că firma nu a respectat contractul, nepredând o serie de obiecte, a căror valoare a fost de peste 213.000 lei.

Pentru ca administratorul companiei Laser Co, Letiţia Popa, să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată, conform contractului, la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, cu intenţie, a determinat membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Irimescu, să semneze un proces verbal antedatat, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că acestea fuseseră livrate şi a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 213.000 lei judeţului Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor.

În martie 2015, susţin procurorii, Carmen Irimescu le-a ajutat pe Jinga şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces verbal, antedatat 11 februarie 2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a 948 albume, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.

Cristian Adomniţei era acuzat de DNA că le-a ajutat pe cele două femei, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală.

Astfel, în contextul unei misiuni de audit declanşate cu privire la executarea acestui contract, Adomniţei a efectuat demersuri menite: să amâne finalizarea misiunii de audit; să creeze aparenţa că toate materialele fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate; să creeze timpul necesar pentru că societatea să realizeze şi să predea efectiv albumele.

"Aceste demersuri s-au concretizat prin exercitarea de către Adomniţei a unor acte de intimidare îndreptate împotriva auditorilor pe care i-a pus în ipostaze umilitoare, reproşându-le modalitatea de efectuare a auditului, precum şi faptul că s-au deplasat la sediul firmei administrate de inculpata Popa fără aprobarea sa. De asemenea, inculpatul a refuzat să sesizeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la frauda comisă, deşi i s-a adus la cunoştinţă, în mod detaliat, modalitatea de comitere a acesteia şi i s-a solicitat, în mod expres, acest lucru. În schimb, acesta a preferat să se implice activ în acoperirea cu acte false a faptelor comise", menţiona DNA.

De asemenea, în martie 2015, Adomniţei a semnat un proces verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atestă, în mod mincinos, că cele 948 albume au fost restituite de către CJ Iaşi societăţii respective, în vederea actualizării gratuite a acestora.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 345 / 4758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Mozaik Investments în achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel) au coordonat echipa | Ce firmă de avocați a mai fost implicată în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Studiu Refinitiv | Piața de M&A a continuat să crească în S1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global, însă numărul tranzacțiilor este în scădere, iar Europa pierde viteză. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care Clifford Chance și Schoenherr strălucesc, iar RTPR rămâne în Top 15
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...