ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Întâlnire istorică la Casa Albă. Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptat o declaraţie comună | Preşedintele american susţine eforturile de eliminare a vizelor pentru români

21 August 2019   |   MEDIAFAX

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, în cadrul întâlnirii sale cu şeful Statelor Unite, Donald Trump, despre securitatea energetică din România şi investiţiile americane în acest domeniu, Iohannis spunând că există o preocupare cu privire la legislaţia în domeniu.

 
 
Preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptat, marţi, la Casa Albă, o declaraţie comună privind întărirea relaţiilor România-SUA, şeful statului spunând că întâlnirea cu omologul american a fost una foarte bună. Donald Trump, a afirmat, cu ocazia întrevederii cu omologul său român, Klaus Iohannis, intenţia consolidării parteneriatului cu România, prin intensificarea relaţiilor bilaterale militare şi comerciale, precum şi prin susţinerea eforturilor de eliminare a vizelor pentru români.

Preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump au adoptat, la Casa Albă, o declaraţie comună privind întărirea relaţiilor România-SUA, şeful statului spunând că întâlnirea cu omologul american a fost una foarte bună.


"Am avut o întâlnire excelentă, o întâlnire bilaterală, am discutat cu preşedintele Trump, în mod pragmatic despre extinderea parteneriatului strategic, având un potenţial deosebit pe care împreună putem să îl valorificăm. Am spus că personal voi fi implicat în dezvoltarea parteneriatului. (...) Sunt convins că Parteneriatul va continua să genereze rezultate pozitive şi comunitatea transatlantică. Am adoptat împreună o declaraţie comună. E prima dată când am făcut acest pas şi în acest sens declaraţia e un document important pentru progresul parteneriatului strategic. Este esenţială dezvoltarea Parteneriatului în toate domeniile", a declarat Klaus Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele american.

Iohannis, după întâlnirea cu Trump: Am discutat despre admiterea României în programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seară, că a discutat cu şeful de stat american Donald Trump despre admiterea României în programul Visa Waiver, evitând însă să spună dacă s-au făcut paşi concreţi pentru eliminarea acestor vize.

"Am discutat şi despre admiterea României în programul Visa Waiver, foarte importantă pentru cetăţenii români", a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă s-au făcut paşi concreţi în privinţa eliminării vizelor, şeful de stat român a replicat: "Preşedintele Trump este foarte interesat de această tematică şi sunt convins că specialiştii din administraţia americană, împreună cu specialiştii noştri, vor găsi cele mai bune căi pentru a continua o îmbunătăţire a acestor aspecte".

Donald Trump, întâlnire cu Iohannis. Preşedintele american a fost întrebat de vizele pentru români

Preşedintele american Donald Trump a declarat, la scurt timp după ce l-a primit la Casa Albă pe preşedintele Klaus Iohannis, că SUA au o relaţie bună cu România, iar în America trăieşte o comunitate mare de români, care este apreciată.

Întrebat de jurnalişti, la oportunităţile de imagini de la începutul întâlnirii, dacă va veni în România, preşedintele american a răspuns: "Mi-ar plăcea". Chestionat cu privire la moment, Donald Trump a spus doar că subiectul va fi discutat.

Preşedintele american a fost întrebat şi cu privire la vizele pentru români, dar nu a dat un răspuns. A făcut însă referire la relaţiile dintre SUA şi România.

"Vă mulţumesc, este o onoare să fiu aici alături de preşedintele României. Am respect pentru ce face el şi pentru ce se întâmplă în România. Ştiu că lucrurile merg bine, avem o relatie foarte bună, mai bună decât oricând, relaţii comerciale foarte bune. Sunt foarte mulţi români aici, oameni extraordinari. Sunt foarte multe afaceri româneşti aici. Americanii iubesc românii, au o relaţie bună cu ei", a spus Donald Trump.

"Este o plăcere să fiu aici şi avem ocazia să vorbim despre parteneriatul strategic. Facem tot ce se poate la nivelul NATO şi cred că suntem pe drumul cel bun în acest sens", a spus şi Klaus Iohannis.

Donald Trump consideră că România a făcut "progrese uriaşe" în combaterea corupţiei

Preşedintele SUA, Donald Trump, a observat, cu ocazia întrevederii cu omologul său român, Klaus Iohannis, că România se numără printre ţările care au probleme privind corupţia, dar a subliniat că Bucureştiul a făcut "progrese uriaşe" în combaterea acestui fenomen.

"Au făcut eforturi foarte mari şi cred că este omul care poate rezolva problema corupţiei", a declarat Donald Trump în cursul întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis.

"Există un număr de ţări cu adevărat extraordinare, precum România, dar au o problemă imensă a corupţiei şi cred că aţi înregistrat progrese uriaşe", a subliniat liderul de la Casa Albă.

Iohannis: A fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi seară, după întâlnirea cu Donald Trump, că a fost semnat un memorandum între reprezentanţii celor două guverne privind tehnologia 5G.

"Cu ocazia vizitei, a fost semnat un memorandum de înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G, având în vedere importanţa securităţii reţelelor de comunicaţii wireless de generaţia a cincea pentru asigurarea prosperităţii, dar şi a securităţii naţionale", a declarat Klaus Iohannis.

Iohannis şi Trump au discutat despre legea offshore şi OUG 114. Iohannis: Există o preocupare

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, în cadrul întâlnirii sale cu şeful Statelor Unite, Donald Trump, despre securitatea energetică din România şi investiţiile americane în acest domeniu, Iohannis spunând că există o preocupare cu privire la legislaţia în domeniu.

"Există preocuparea şi ea a fost adusă în discuţie într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi au exprimat aşteptarea ca legislaţia să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea pentru investitorii americani şi acest lucru se poate face", a spus preşedintele.

Întrebat dacă posibila retragere ExxonMobile, companie americană, poate fi cauzată de prevederile legislative, preşedintele a completat: "Nu vreau să fac specualţii dar aceste lucruri au fost aduse în discuţie şi cred că vor fi aduse clarificări în perioada următoare".

"Aceste chestiuni le va clarifica Guvernul. Noi, între preşedinţi, nu analizăm articole de lege, ci principii şi suntem de părere că România are potenţial bun şi că trebuie o legislaţie care să ofere predictibilitate",a completat preşedintele.

Măsurile din OUG 19/2019, care a modificat prevederile OUG 114/2018, vor avea un impact negativ asupra rezultatului din exploatare al OMV Petrom, de 40 de milioane de euro, arată raportul semestrial al companiei, publicat la sfârşitul lunii iulie.

OMV Petrom anunţa în toamna anului trecut, după apariţia legii offshore, că a amânat luarea unei decizii privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră pentru 2019, din cauza Guvernului român, care a avut nevoie de prea mult timp pentru legea offshore.

Explorarea blocului Neptun din Marea Neagră este un joint venture între OMV Petrom şi compania americană ExxonMobil.

Iohannis l-a invitat pe Trump în România: Sperăm ca după alegerile din SUA să se şi întâmple

Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat o invitaţie omologului său american Donald Trump, care i-a răspuns că îi va face plăcere să facă acest lucru. Iohannis a transmis că cel mai probabil vizita va avea loc după alegerile din SUA.

Declaraţie comună Trump-Iohannis: Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2

O declaraţie comună semnată de preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său american Donald Trump transmite că securitatea energetică este securitate naţională. Aceştia subliniază opoziţia faţă de proiectul Nord Stream 2 care îi face pe aliaţii SUA dependenţi energetic faţă de Rusia.

"România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională. Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte care îi fac pe aliaţii şi partenerii noştri dependenţi energetic faţă de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei. România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile", arată o declaraţie comună semnată de preşedintele României Klaus Iohannis şi de cel al SUA, Donald Trump.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3699 / 4791
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Filip & Company asistă Continental și divizia sa ContiTech în procesul de vânzare a unității de business Original Equipment Solutions către Regent | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...