Petru Avram, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă “Prut-Bârlad”, trimis în judecată de DNA
23 Iunie 2022 Agerpres
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, dosarul a fost instrumentat de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei.
Petru Avram, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă "Prut-Bârlad", trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi influenţarea declaraţiilor.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, dosarul a fost instrumentat de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei.
"În perioada mai-iunie 2020, inculpatul Avram Petru, în calitatea menţionată mai sus, ar fi dispus în mod nelegal ca utilaje şi muncitori din subordine să efectueze gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale. Prin aceste demersuri, patrimoniul instituţiei publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului şi a cheltuielilor cu forţa de muncă", se arată în comunicat.
DNA menţionează că, în contextul apariţiei în spaţiul public a unei anchete jurnalistice care viza aceste fapte, Petru Avram ar fi încercat, în datele de 10 şi 17 februarie 2020, să-i determine prin constrângere morală pe subordonaţi să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunal Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.
Petru Avram a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2021, alături de primarul comunei Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava, Virgil Saghin, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1418 / 4893 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





