ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Radu Mazăre va rămâne în Penitenciarul Rahova, în regim închis, până în 2021

11 Iunie 2019   |   Mediafax

Fostul primar al Constanţei a fost extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor.

 
 
O comisie a Penitenciarului Rahova a decis, după ce ce s-a încheiat perioada de carantină pentru Radu Mazăre, ca fostul primar al Constanţei să rămână în această unitate de detenţie, în regim închis, până în anul 2021, a precizat, pentru MEDIAFAX, fratele lui Mazăre, Mihai.

Fratele lui Radu Mazăre, Mihai, a precizat pentru MEDIAFAX, că o comisie a Penitenciarului Rahova a decis ca fostul primar al Constanţei să rămână în această unitate în regim închis, până în anul 2021. Decizia comisiei vine după ce, duminică, a expirat perioada de 21 de zile de carantină.

Potrivit lui Mihai Mazăre, fostul edil se află în celulă cu trei persoane, doi cetăţeni de origine turcă şi un român.

Radu Mazăre şi-a cerut în căsătorie iubita şi urmează să se căsătorească în penitenciar luna viitoare, de ziua lui. Acesta şi-a cerut iubita prin telefon şi, la ceremonie, va purta acelaşi costum pe care-l poartă în faţa instanţei.

Fostul primar al Constanţei a fost extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4051 / 4917
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...