România trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu a colectat şi epurat în mod corespunzător apele uzate urbane
14 Noiembrie 2024 Agerpres
Potrivit Comisiei Europene, în România, 150 de mari aglomerări urbane (care au peste 10.000 de locuitori) nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în directivă referitoare la sistemele de colectare.
Comisia Europeană a decis joi să trimită Bulgaria şi România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de colectare şi epurare prevăzute în Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva 91/271/CEE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Scopul directivei este de a proteja sănătatea oamenilor şi mediul prin prevederea cerinţei ca apele uzate urbane să fie colectate şi epurate înainte de a fi evacuate în mediu. Oraşele (aglomerările urbane) trebuie să creeze infrastructura necesară pentru colectarea şi epurarea apelor lor uzate urbane. Apele uzate necolectate sau neepurate pot pune în pericol sănătatea umană şi pot polua lacurile, râurile, solul, apele subterane şi costiere. Atât Bulgaria, cât şi România au beneficiat de derogări pentru a se conforma directivei menţionate în temeiul tratatului lor de aderare.
Scopul directivei este de a proteja sănătatea oamenilor şi mediul prin prevederea cerinţei ca apele uzate urbane să fie colectate şi epurate înainte de a fi evacuate în mediu. Oraşele (aglomerările urbane) trebuie să creeze infrastructura necesară pentru colectarea şi epurarea apelor lor uzate urbane. Apele uzate necolectate sau neepurate pot pune în pericol sănătatea umană şi pot polua lacurile, râurile, solul, apele subterane şi costiere. Atât Bulgaria, cât şi România au beneficiat de derogări pentru a se conforma directivei menţionate în temeiul tratatului lor de aderare.
Potrivit Comisiei Europene, în România, 150 de mari aglomerări urbane (care au peste 10.000 de locuitori) nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în directivă referitoare la sistemele de colectare. În 154 de aglomerări, apele uzate urbane care intră în sistemele de colectare nu sunt epurate în mod corespunzător. Iar în 155 de mari aglomerări, România nu asigură o epurare mai riguroasă înainte de a evacua apele uzate în zone sensibile. Toate aceste aglomerări ar fi trebuit să se conformeze până la 31 decembrie 2015.
Comisia a trimis Bulgariei o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2017, urmată de un aviz motivat în mai 2020, iar României i-a fost trimisă o scrisoare de punere în întârziere în iunie 2018, urmată de o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în octombrie 2020 şi de un aviz motivat în februarie 2022. Scrisoarea suplimentară de punere în întârziere a fost trimisă României pentru a include unele mari aglomerări urbane care nu fuseseră incluse în domeniul de aplicare al scrisorii iniţiale de punere în întârziere din iunie 2018.
Comisia consideră că eforturile depuse de autorităţile bulgare şi române au fost, până în prezent, insuficiente şi, prin urmare, trimite Bulgaria şi România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 491 / 5038 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





