ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului

29 Aprilie 2026   |   R. T.

Obligaţiunile listate săptămâna trecută fac parte dintr-un Program extins de emisiune de obligaţiuni pe Termen Mediu (MTN Program - Medium Term Notes) în baza căruia banca poate emite obligaţiuni în mai multe tranşe. Valoarea nominală maximă a tuturor tranşelor este de 100 milioane de euro.

 
 
Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură Clifford Chance, a asistat Vista Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 17 milioane Euro care a marcat debutul său la Bursa de Valori București, lansată în baza unui program extins de finanțare prin obligațiuni, cu o valoare totală de 100 milioane Euro. Echipa de proiect formată din Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) a asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului, începând cu structurarea și implementarea Programului de emisiune de obligațiuni pe Termen Mediu (Medium-Term Notes Programme - MTN) și pregătirea emisiunii inaugurale. 

Vista Bank operează în România printr-o reţea de 35 de sucursale şi 5 centre de afaceri, oferind o gamă completă de produse şi servicii financiar-bancare dedicate atât clienţilor locali, cât şi celor internaţionali. . . 


Partener Mădălina Postolache (Rachieru), care a coordonat proiectul, spune: „Suntem onorați că am contribuit la o nouă tranzacție reprezentativă pentru piața de capital din România, care reconfirmă încrederea investitorilor în emitenții cu profil de business transparent și solid. Felicităm Vista Bank pentru finalizarea cu succes a unui proiect atât de important pentru strategia sa viitoare.
Echipa noastră are o experiență aprofundată în implementarea programelor multianuale de obligațiuni. Ne bucură să vedem cum tot mai mulți emitenți recurg la astfel de programe care îi ajută să planifice finanțarea pe termen mediu, printr-un cadru standardizat la nivel global, eficient și predictibil”. 

Obligaţiunile listate săptămâna trecută fac parte dintr-un Program extins de emisiune de obligaţiuni pe Termen Mediu (MTN Program - Medium Term Notes) în baza căruia banca poate emite obligaţiuni în mai multe tranşe. Valoarea nominală maximă a tuturor tranşelor este de 100 milioane de euro. Participantul la sistemul de tranzacţionare al BVB care a reprezentat Vista Bank pentru admiterea la tranzactionare a acestei emisiuni de obligaţiuni a fost Swiss Capital.

Practica de Piețe de Capital din cadrul Clifford Chance Badea are un portofoliu important de mandate pentru structurarea si implementarea de programe MTN și asistență la lansarea emisiunilor de obligațiuni aferente.

Printre cele mai reprezentative se numără:

→   Programul de obligațiuni domestice al UniCredit Bank 
•    Asistență acordată UniCredit Bank în legătură cu lansarea programului multianual de obligațiuni cu un plafon total de 200 milioane Euro, precum și la lansarea emisiunilor din cadrul programului (prima emisiune în valoare de 488,5 milioane RON, respectiv a doua emisiune cu o valoare de 480 milioane RON);

→   Programul de eurobonduri al NEPI Rockcastle cu un plafon total de 4 miliarde Euro; 
•    Asistență acordată NEPI Rockcastle în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi din 2025, în valoare de 500 milioane Euro, listate la bursa de valori Euronext Dublin;

→   Programele MTN ale Băncii Transilvania, prin care a atras 4 miliarde Euro începând cu 2023, cele mai recente mandate fiind de
•    Asistență acordată consorțiului de bănci de investiții în legătură cu cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est, în valoare de un miliard de Euro, lansată de Banca Transilvania pe piețele internaționale; 
•    Asistență acordată consorțiului de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni AT1 în valoare de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania pe piețele externe;
•    Asistență acordată aranjorilor BT Capital Partners, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank și Alpha Bank România în tranzacția prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei, care a atras suma record de 1,5 miliarde RON;

→   Programul de eurobonduri al CEC Bank 
•    Asistență acordată Citigroup și Raiffeisen Bank în legătură cu lansarea programului multianual de obligațiuni al CEC Bank, cu un plafon total de 600 milioane Euro, precum și în legătură cu ofertele lansate în cadrul programului (oferta inaugurală în valoare de 119,3 milioane Euro, respectiv oferta suplimentară de 162,6 milioane Euro);

→   Programul de eurobonduri suverane al României 
•    Avocații Clifford Chance Badea au fost implicați în redactarea documentației Programului Medium-Term Notes al României (în 2011), pregătirea primelor prospecte de emisiune, precum și în toate emisiunile de obligațiuni suverane pe piețe externe în ultimii 20 de ani;

→   Programul Cadru de Obligațiuni Verzi al României 
•    Asistență acordată aranjorilor Citi, Erste, HSBC, JP Morgan și Société Générale în legătură cu oferta inaugurală de obligațiuni verzi a României, cu scadență în 2036, care a atras 2 miliarde Euro. Avocații Clifford Chance au fost implicați și în procesul de elaborare a Cadrului Obligațiunilor Verzi al României de către Ministerul Finanțelor, cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale și consultanță externă primită de la băncile de investiții Citibank și HSBC.
 
Ca formator de piață, practica de Piețe de Capital a Clifford Chance Badea are în portofoliu numeroase tranzacții reprezentative, inclusiv:

→   Asistență acordată Electro-Alfa International în legătură cu oferta publică de acțiuni noi emise ca urmare a majorării de capital (IPO) în valoare de aproximativ 580 milioane RON (115 milioane Euro); 
→   Asistență acordată consorțiului de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 600 milioane Euro lansată de DIGI România și listată pe bursa de valori Euronext Dublin;
→   Asistență acordată Cris-Tim Family Holding în legătură cu oferta publică inițială în valoare de 454,35 milioane RON, evaluând compania la 1,33 miliarde RON;
→   Asistență acordată Electrica în tranzacția istorică prin care compania a lansat cu succes pe piețele externe prima sa emisiune de obligațiuni verzi, care a fost suprasubscrisă de peste 11 ori și a atras 500 de milioane de Euro;
→   Asistență acordată Premier Energy, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din România și Republica Moldova, în legătură cu IPO-ul și listarea la Bursa de Valori București, tranzacție evaluată la aproape 700 milioane RON;
→   Asistență acordată băncilor intermediare în legătură cu listarea istorică a companiei Hidroelectrica, cu o valoare totală de 9,3 miliarde RON/ 1,6 miliarde Euro, cea mai mare IPO din istoria României; 
→   Asistență acordată OMV Petrom în legătură cu delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) de pe Bursa de Valori din Londra;
→   Asistență acordată Fondului Proprietatea în legătură cu delistarea certificatelor globale de depozit (GDR-uri) de pe Bursa din Londra; 
→   Asistență acordată OMV Petrom în legătură cu majorarea capitalului social în valoare de aproximativ 566,7 milioane RON și listarea noilor acțiuni pe BVB;
→   Asistență acordată Fondului Proprietatea în legătură cu ofertele de răscumpărare de acțiuni și GDR-uri;
→   Asistență acordată Alpha Bank România în legătură cu lansarea primului program de obligațiuni ipotecare realizat de un emitent român, în valoare de până la 1 miliard de euro;

Parte integrantă a rețelei globale Clifford Chance, practica de Piețe de Capital de la București asistă emitenți de acțiuni și obligațiuni, precum și sindicate de intermediere în tranzacții de piețe de capital. Tranzacțiile sunt adesea asistate de echipe transnaționale care generează un mix optim de expertiză locală și know-how global. Acolo unde este nevoie, clienții beneficiază de o practică full service care include și drept englez și drept american.
De asemenea, avocații acordă în mod constant consultanță companiilor cu care lucrează în legătură cu oferte de cumpărare sau respectarea și alinierea la legislația pieței de capital pe diverse aspecte precum abuz de piață, cadrul juridic aferent informațiilor privilegiate, obligația lansării de oferte publice obligatorii, obligații de transparență, etc. 

Vista Bank deţine active totale în valoare de peste 2 miliarde de euro, credite în valoare de 1,1 miliarde de euro şi depozite de 1,8 miliarde de euro, conform datelor preliminare la final de 2025.

Vista Bank este prezentă pe piaţa bancară din România din 1998.

În ultimii ani, Vista Bank a adoptat o strategie de creştere accelerată şi consolidare pe piaţa locală, inclusiv prin achiziţia Credit Agricole Bank România în 2022, a Alpha Leasing Romania şi Alpha Insurance Brokerage (Romania) în 2025.

La începutul anului 2026, Vista Bank a semnat un acord pentru achiziţia Investimental, tranzacţie estimată a avea loc în al doilea trimestru al acestui an şi condiţionată de aprobarea sa de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Extinderea dimensiunii business-ului îi va permite băncii să îşi optimizeze capacitatea de a oferi o experienţă bancară îmbunătăţită clienţilor existenţi şi viitori.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15 / 2255
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...