ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut în luna mai cu 3%

01 Iulie 2025   |   Agerpres

Activele nete ale celor 96 de fonduri deschise locale au crescut în luna mai cu 2,2%, până la 28,5 miliarde lei (5,63 miliarde euro), iar în anul 2025 au crescut cu 7,3%.

 
 
Activele nete ale celor 248 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna mai cu 3%, până la nivelul de 50,5 miliarde lei (10 miliarde euro), iar ieşirile nete ale lunii au totalizat 138 milioane lei (-27,2 milioane euro), conform datelor transmise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Cele mai performante 5 fonduri locale deschise de investiţii în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 10,8% şi 19,5 %; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 62,8% şi 69,5%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani (faţă de luna mai 2022).

Activele nete ale celor 96 de fonduri deschise locale au crescut în luna mai cu 2,2%, până la 28,5 miliarde lei (5,63 miliarde euro), iar în anul 2025 au crescut cu 7,3%.


Fondurile deschise locale au înregistrat în luna mai ieşiri nete de 142,8 milioane lei (28,2 milioane euro), fiind vizate fondurile de acţiuni (-100,3 milioane lei), cele diversificate (-62,5 milioane lei), cele reunite sub categoria "alte fonduri" (-31,8 milioane lei) şi cele de randament absolut (-1,3 milioane lei), în vreme ce fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (+53,1 milioane lei) au avut intrări nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 116 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna mai cu 7,5%, până la la 2,23 miliarde lei (0,44 miliarde euro), iar în anul 2025 au crescut cu 0,5%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,3% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna mai intrări nete de 14,5 milioane lei (2,86 milioane euro).

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiţii alternative au crescut cu 3,7% în luna mai, până la 19,8 miliarde lei (3,9 miliarde euro) iar în anul 2025 au crescut cu 1,2%; fondurile de investiţii alternative locale au avut ieşiri nete de 9,6 milioane lei (-1,9 milioane euro) în luna raportată.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 299 / 19733
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...