ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AmCham: Tehnologii avansate, capacităţi de producţie şi turism, potenţial de investiţii în Europa Centrală şi de Est

12 Noiembrie 2020   |   Agerpres

AmCham Romania precizează că a organizat în data de 10 noiembrie împreună cu organizaţii AmCham din Europa Centrală şi de Est un forum regional în care au fost discutate perspectivele pentru atragerea de noi investiţii în regiune. Dezbaterile au relevat că tehnologiile avansate, atragerea de investiţii în capacităţi de producţie şi turismul prezintă cel mai mare potenţial pentru viitorul investiţiilor în Europa Centrală şi de Est.

 
 
Tehnologiile avansate, atragerea de investiţii în capacităţi de producţie şi turismul prezintă cel mai mare potenţial pentru viitorul investiţiilor în Europa Centrală şi de Est, potrivit unui comunicat de presă al Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham România).
 
AmCham Romania precizează că a organizat în data de 10 noiembrie împreună cu organizaţii AmCham din Europa Centrală şi de Est un forum regional în care au fost discutate perspectivele pentru atragerea de noi investiţii în regiune. Dezbaterile au relevat că tehnologiile avansate, atragerea de investiţii în capacităţi de producţie şi turismul prezintă cel mai mare potenţial pentru viitorul investiţiilor în Europa Centrală şi de Est.
 
Conform comunicatului, potenţialul Europei Centrale şi de Est de a deveni o platformă pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerilor în domeniul tehnologiilor avansate, producţiei, inteligenţei artificiale, tehnlogiei cloud, precum şi o destinaţie pentru turismul de lux şi cultural, a fost subiectul analizat de investitorii prezenţi sau interesaţi de această zonă în cadrul forumului regional de investiţii organizat de Camerele de Comerţ Americane (AmCham) din aceste ţări.
 
Organizaţia arată că Europa Centrală şi de Est reprezintă un procent semnificativ al economiei europene, atât în prezent cât şi ca potenţial pentru viitor. 28% din cetăţenii Uniunii Europene locuiesc în ţările acestei regiuni, iar 15% din totalul PIB-ului european este generat aici. Mai mult, din 2015, 20% din creşterea PIB-ului UE se datorează companiilor cu operaţiuni în aceste ţări. În timp ce la nivelul UE capacitatea de producţie a crescut cu 12%, iar cea a tehnologiilor avansate cu 25% din anul 2010 încoace, în regiune aceste creşteri au fost de 27% şi respectiv 53%, precizează AmCham.
 
Contribuţia sectorului TIC la PIB în ţările Europei Centrale şi de Est, este în medie de 4,3%, aproape de media celorlalte state membre UE. Cinci ţări din regiune - Bulgaria, Estonia, Grecia, Polonia şi România au raportat creşteri mai mari ale valorii adăugate de domeniul IT în formarea PIB decât Germania.
 
Forumul regional de investiţii a fost structurat în trei paneluri dedicate economiei digitale, turismului şi producţiei de tehnologii avansate.
 
În cadrul panelului dedicat economiei digitale a fost abordat potenţialul regiunii din persectiva capitalului uman şi infrastructurii fizice pentru acest domeniu.
 
"Dezvoltarea infrastructurii pentru noua generaţie de tehnologii digitale prezintă un potenţial important pentru creşterea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, şi faptul că multe dintre acestea deja pilotează tehnologia 5G, poziţionează favorabil regiunea noastră pentru a deveni un jucător relevant în era IoT (Internet of Things). Totuşi, pentru a ajunge în punctul de a utiliza la maximum potenţialul tehnologiei 5G, companiile şi guvernele trebuie să coopereze pentru a elimina barierele care împiedică adoptarea 5G. În timp de Guvernele sunt preocupate de cadrul de reglementare şi identificarea celei mai adecvate distribuirii a spectrului de utilizare, companiile se concentrează asupra dezvoltării noilor modele de afaceri care se bazează pe utilizarea tehnologiei 5G. Tranziţia la industria 4.0. este facilitată de intensificarea ratei de adopţie a tehnologiei pe care am experiementat-o în contextul pandemiei de COVID-19, dar, necesită în continuare asigurarea interoperabilităţii, capacităţii de asistenţă tehnică şi de procese decizionale fundamentate pe analiza datelor (big data)'', a precizat Dorin Pena, Director CISCO pentru CIS & România, Membru al Consiliului Director al AmCham Romania.
 
În panelul dedicat turismului s-a discutat despre rederesarea acestui sector în regiune odată ce evoluţia pandemiei va permite reluarea călătoriilor internaţionale.
 
În panelul dedicat producţiei tehnologiilor avansate, agenda a inclus un studiu de caz despre colaborarea public-privată pentru dezvoltarea de produs şi investiţii sustenabile pentru eficientizarea producţiei.
 
Organizaţiile AmCham din Europa Centrală şi de Est cooperează pentru a creşte nivelul investiţiilor directe atrase în regiune şi al investiţiilor din aceste ţări spre SUA.
 
Forumul regional de investiţii va fi urmat de o serie de evenimente ce vor aborda separat anumite sectoare, în special dezvoltarea de produse în industriile puternic tehnologizate.
 
"Ne-am propus să facilităm schimbul de informaţii între companiile care au luat deja decizia de a pune această regiune în centrul strategiei lor de dezvoltare şi cele care încă deliberează în acest sens. Credem că sunt întrunite toate condiţiile care să favorizeze un al doilea val de investiţii din partea companiilor interesate de capacităţile universitare de cercetare, de calitatea avansată a programării de software precum şi de atractivitatea istorică şi culturală a regiunii pentru turismul de lux", a precizat Anca Harasim, directorul Executiv al AmCham Romania.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17261 / 20686
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...