
Analiză Guvern: Prahova, Argeș și Suceava - printre județele cele mai afectate de o reducere cu 40% a posturilor în administrație
02 Septembrie 2025
AgerpresPremierul Ilie Bolojan a declarat marți că o reducere cu 25% a numărului maxim de posturi aprobate la nivelul administrației publice locale ar avea efecte 'aproape nule', deoarece ar fi vorba despre posturi vacante sau care nici măcar nu au fost înființate.
Prahova, Argeș și Suceava ar fi județele cele mai afectate, în cazul în care numărul maxim de posturi admise în administrația locală ar fi redus cu 40%, reiese dintr-o analiză făcută publică marți de Guvern.
Astfel, în cazul în care numărul maxim de posturi admise în administrația locală ar fi redus cu 40%, ar fi disponibilizați 13.098 de angajați la nivel național (reprezentând 10% numărul total de posturi efectiv ocupate).
Este vorba despre 1.655 de unități administrativ-teritoriale care ar trebui să reducă posturi (reprezentând 51% din numărul total de unități administrativ-teritoriale din țară).
Județele cele mai afectate ar fi: Prahova (cu un număr total de 724 de posturi ocupate reduse), Argeș (649), Suceava (627) și Mureș (513). La acestea s-ar adăuga Municipiul București cu 709 posturi ocupate reduse.
Astfel, în cazul în care numărul maxim de posturi admise în administrația locală ar fi redus cu 40%, ar fi disponibilizați 13.098 de angajați la nivel național (reprezentând 10% numărul total de posturi efectiv ocupate).
Este vorba despre 1.655 de unități administrativ-teritoriale care ar trebui să reducă posturi (reprezentând 51% din numărul total de unități administrativ-teritoriale din țară).
Județele cele mai afectate ar fi: Prahova (cu un număr total de 724 de posturi ocupate reduse), Argeș (649), Suceava (627) și Mureș (513). La acestea s-ar adăuga Municipiul București cu 709 posturi ocupate reduse.
Județele mai puțin afectate ar fi Bihor (53 de posturi ocupate reduse), Tulcea (60), Bistrița-Năsăud (125), Vaslui (129), Arad (136), Călărași (138), Brăila (141).
Din punct de vedere procentual, județele cele mai afectate ar fi: Galați (cu o reducere de 17% a posturilor ocupate reduse din totalul posturilor ocupate), Argeș (16%), Sălaj (16%), Mehedinți (15%), Prahova (15%).
Județele mai puțin afectate ar fi Bihor (2%), Tulcea (4%), Arad (5%), Bacău (5%), Vaslui (5%).
În ce privește primăriile care ar trebui să reducă posturi, cele mai multe se află în județele: Buzău (69 de unități administrativ-teritoriale care ar trebui să reducă posturi), Prahova (68), Dolj (65), Iași (65), Dâmbovița (62), Vrancea (62), Galați (61), Argeș (58), Mureș (56).
Situația fiecărei unități administrativ-teritoriale din țară poate fi văzută pe pagina https://gov.ro/aal/
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că o reducere cu 25% a numărului maxim de posturi aprobate la nivelul administrației publice locale ar avea efecte 'aproape nule', deoarece ar fi vorba despre posturi vacante sau care nici măcar nu au fost înființate.
Detaliind situația, el a explicat că administrația publică locală din România este dimensionată pe baza unui număr maxim de posturi, raportat la numărul de locuitori din fiecare unitate administrativ-teritorială. Pe de altă parte, în foarte multe localități din țară primarii au stabilit organigrama mult sub numărul maxim posibil de angajați.
Astfel, în România, numărul maxim de posturi aprobate este de aproximativ 190.000. Prin organigrame, la nivelul autorităților locale, au fost aprobate 164.000 de posturi. Dintre acestea 129.000 de posturi sunt efectiv ocupate, restul fiind vacante.
'Numărul posturilor neînființate și vacante din totalul posturilor prevăzut prin lege la momentul de față este de aproximativ 61.000, sau 32%. Orice reducere mai mică de 30% nu are decât efecte marginale. O reducere de 25% față de normativul maxim ar însemna, în fapt, desființări de posturi fictive (diferența dintre normativul maxim și organigrame) și de posturi vacante', a informat Guvernul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6 / 19817 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Într-un mediu unde profesionalismul, rigoarea și implicarea directă a coordonatorilor fac diferența, Popescu & Asociații reușește să transforme școala de vară într-o adevărată rampă de lansare pentru carierele viitorilor avocați. Studenții descoperă aici diversitatea avocaturii și primesc șansa unei cariere într-o firmă de top | Adrian Chirvase, Partner: „Internship-ul reprezintă un canal strategic fundamental pentru identificarea viitorilor colegi”
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | De la emoțiile admiterii, la medii de 10 și trofee în competiții juridice: povestea lui Cristian-Mircea Rădulescu, studentul care a înțeles că disciplina, perseverența și logica sunt ingredientele esențiale pentru succes într-o facultate unde competiția este intensă: „Dreptul nu îți oferă doar cunoștințe, ci te modelează ca om”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...