Antreprenorii români, sceptici că fondurile de digitalizare promise de stat vor mai fi alocate (analiză)
13 Mai 2021 Agerpres
Reprezentanţii companiei precizează că programul de digitalizare prin fonduri nerambursabile, promis de statul român, este aşteptat din iulie 2020.
Peste două treimi dintre firmele româneşti (67%) nu au mai aşteptat fondurile de digitalizare promise de stat şi s-au dotat, din bugete proprii, cu soluţii IT pentru a evita pierderile, în condiţiile în care 83% apreciază că programul de fonduri nerambursabile nu va fi lansat în viitorul apropiat sau că nu va mai fi lansat deloc, arată o analiză publicată, joi, de CIEL România, dezvoltator de soluţii software.
Reprezentanţii companiei precizează că programul de digitalizare prin fonduri nerambursabile, promis de statul român, este aşteptat din iulie 2020.
"În vara anului 2020, statul român anunţa că va lansa un program de digitalizare a IMM-urilor, cu posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile între 30.000 de euro şi 100.000 de euro, pentru ca firmele afectate de pandemie să se doteze cu echipamente IT şi soluţii software. Promis în urmă cu nouă luni, programul de accesare fonduri nerambursabile nu a fost lansat până în acest moment", notează sursa citată.
Potrivit analizei CIEL România, în perioada noiembrie 2020 - aprilie 2021, majoritatea companiilor din România (83%) apreciază că programul de fonduri nerambursabile nu va fi lansat în viitorul apropiat sau că nu va mai fi lansat deloc, în timp ce 62% susţin că au investit în soluţii digitale din nevoie. De asemenea, 60% dintre firme sunt de părere că amânarea digitalizării generează pierderi pe termen lung
"Pentru a se digitaliza cu soluţii software în perioada pandemiei, firmele mici au cheltuit în medie 500 de euro, iar cele medii şi mari peste 2.000 de euro. În general, firmele au investit în softuri de management al stocurilor şi vânzărilor, cu scopul de a automatiza activităţi manuale repetitive cu un nivel mare de eroare umană şi de a creşte nivelul productivităţii. Astfel, prin automatizări, costurile operaţionale sunt reduse cu până la 35% - 40%", se menţionează în studiul de specialitate.
De asemenea, până la 85% dintre companii au afirmat că intenţionează să investească bugete proprii în digitalizare până la finalul anului 2021, în cazul în care nu va fi lansat programul de fonduri nerambursabile. În schimb, dacă programul ar fi lansat în această vară, aproape toţi proprietarii de afaceri (98%) sunt tentaţi să aplice pentru fonduri nerambursabile de digitalizare.
CIEL România, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale.
Adresate companiilor mari şi medii, softurile CIEL sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 15756 / 21035 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
Peligrad Law a asistat Heineken România SA în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obținut confirmarea anulării unor obligații fiscale de peste 7 mil. €, o decizie de referință pentru practica fiscală
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





