ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aproape trei sferturi dintre solicitările primite de SAL-Fin au fost soluţionate în favoarea consumatorilor

12 Martie 2019   |   AGERPRES

Analiza statistică a acestor date indică faptul că, pentru 75% dintre cererile transmise spre soluţionare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluţii, iar pentru 90% dintre concilieri au optat pentru soluţionare online.

 
 
Aproape trei sferturi dintre solicitările primite de SAL-Fin, entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, se arată într-un comunicat al instituţiei.

SAL-Fin şi-a prezentat bilanţul activităţii pentru anul 2018. Astfel, au fost primite 232 de cereri de soluţionare alternativă, ceea ce reprezintă o creştere cu aproximativ 20% comparativ cu anul 2017. Anul trecut au fost finalizate în total 175 de dosare, dintre care 140 sunt aferente cererilor depuse în 2018.

Analiza statistică a acestor date indică faptul că, pentru 75% dintre cererile transmise spre soluţionare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluţii, iar pentru 90% dintre concilieri au optat pentru soluţionare online.


"Conştientizarea facilităţilor oferite de soluţionarea extrajudiciară a disputelor financiare non-bancare a condus la creşterea numărului de cereri înregistrate şi de soluţii emise, aspect ce reprezintă un pas important în implementarea strategiei ASF de consolidare a protecţiei consumatorilor', a declarat preşedintele Autorităţii, Leonardo Badea.

Cele mai frecvente litigii soluţionate în 2018 au apărut ca urmare a diferenţelor mari dintre sumele propuse de asigurători în dosarele de daună şi calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unităţile de service, a diferenţelor mari între sumele propuse de asigurători şi sumele maximale prevăzute în contractele de asigurare, dar şi a neplăţii unor sume datorate pentru închirierea de autoturisme sau lipsa de folosinţă a acestora, inclusiv penalităţi cuvenite consumatorilor pentru întârzierile la plata unor despăgubiri.

Reprezentanţii ASF au subliniat că, din cazurile soluţionate anul trecut, 73% au reprezentat hotărâri/încheieri emise în favoarea consumatorilor, restul reprezentând cazuri de menţinere a situaţiilor iniţiale.

În urma soluţionării alternative a litigiilor, consumatorii au primit în 2018 o sumă totală finală (în general, rezultată în urma unor reevaluări a despăgubirilor acordate) de 1.128.154 lei, cu 654.000 lei mai mult decât suma primită iniţial, respectiv de circa 2,4 ori.

"Datele statistice la finalul anului 2018 arată că, pentru mulţi dintre consumatorii care s-au simţit prejudiciaţi în relaţia cu entităţile supravegheate şi reglementate de ASF, concilierea reprezintă soluţia potrivită. Rezultatele soluţionării alternative a litigiilor pot genera exemple de bună practică ce pot sta la baza oricăror operaţiuni comerciale realizate de jucătorii de pe piaţa financiară non-bancară din România', a precizat Claudiu Stănescu, membru coordonator al Consiliului de Coordonare SAL-Fin.

Pe lângă gratuitatea operaţiunii de soluţionare alternativă, un alt aspect ce vine să susţină avantajele acestei metode îl reprezintă durata medie de soluţionare a unui litigiu. Pentru cererile înregistrate în anul 2018 s-a înregistrat o durată medie de 40 de zile pentru procedura de soluţionare a litigiilor prin propunerea unei soluţii şi o durată medie de 58 de zile pentru procedura de soluţionare a litigiilor prin impunerea unei soluţii.

SAL-Fin organizează soluţionarea extrajudiciară a disputelor financiare non-bancare, interne sau transfrontaliere, în materie de consum, cu ajutorul conciliatorilor cu pregătire profesională şi competenţe certificate în domeniile pieţei financiare non-bancare. Conciliatorii propun sau impun o variantă de soluţionare a litigiilor în mod echilibrat, imparţial, independent şi gratuit pentru consumatori.

La finele anului 2018, în Registrul conciliatorilor SAL-Fin era înregistrat un număr de 23 de conciliatori.

SAL-Fin (Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar) a fost înfiinţată în cadrul ASF în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.

ASF este autoritatea naţională înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20483 / 20757
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...