ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Banca Mondială a revizuit în scădere previziunile privind avansul economiei româneşti

13 Ianuarie 2026   |   Agerpres

În acest an, PIB-ului României ar urma să înregistreze un avans de 1,3%, faţă de unul de 1,9% prognozat în luna iunie a anului trecut şi unul de 2,6% estimat în luna ianuarie 2025 de Banca Mondială.

 
 
Economia românească a înregistrat anul trecut o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,3% prognozat în luna iunie a anului trecut şi unul de 2,1% estimat la începutul anului trecut, conform celui mai recent raport privind "Perspectivele Economice Globale" (Global Economic Prospects), publicat marţi de Banca Mondială. 

De asemenea, în acest an PIB-ului României ar urma să înregistreze un avans de 1,3%, faţă de unul de 1,9% prognozat în luna iunie a anului trecut şi unul de 2,6% estimat în luna ianuarie 2025 de Banca Mondială. 

Ritmul de creştere a economiei româneşti ar urma să se îmbunătăţească în 2027, până la un avans de 1,9%, mai puţin totuşi decât avansul de 2,5% prognozat de Banca Mondială la mijlocul anului trecut. 


Potrivit instituţiei financiare internaţionale, "creşterea economică în Europa Centrală ar urma să se îmbunătăţească până la 2,6% în 2026-2027, susţinută de investiţiile puternice, în special în Polonia şi România, graţie majorării finanţării venite de la Uniunea Europeană". Pe de altă parte, "provocările fiscale vor persista, în special în România, unde consolidarea fiscală este aşteptată să afecteze creşterea economică".

Pe ansamblu, Banca Mondială mizează pe o creştere slabă, de 2,6%, a economiei mondiale, un rezultat pe care îl consideră totuşi un semn al rezilienţei faţă de tensiunile comerciale. 

Raportul semestrial "Global Economic Prospects" al Băncii Mondiale arată că avansul PIB-ului global ar urma să încetinească uşor la 2,6% în acest an, de la 2,7% în 2025, înainte de a reveni la o creştere de 2,7% în 2027.

Cele mai noi previziuni privind evoluţia PIB-ului mondial în 2026 sunt cu două zecimi de punct procentual peste precedentele previziuni, publicate în luna iunie a anului trecut, în timp ce creşterea pentru 2025 va depăşi prognozele anterioare cu patru zecimi de punct procentual.

Banca Mondială a subliniat că aproximativ două treimi din revizuirea ascendentă reflectă o creştere mai bună decât se aştepta în SUA, în ciuda perturbărilor comerciale provocate de tarifele vamale suplimentare. Instituţia internaţională prognozează că avansului PIB-ului SUA va ajunge la 2,2% în 2026, comparativ cu 2,1% în 2025, o creştere cu două zecimi şi jumătate faţă de prognozele din iunie.

După ce creşterea bruscă a importurilor, menită să depăşească tarifele vamale la începutul anului 2025, a frânat avansul economic al SUA pentru 2025, stimulentele fiscale mai mari vor impulsiona creşterea în 2026, contracarând impactul tarifelor vamale asupra investiţiilor şi consumului, a apreciat Banca Mondială.

Instituţia financiară internaţională a subliniat însă că, dacă actualele previziuni se vor menţine, deceniul 2020-2029 ar urma să fie cel mai slab pentru creşterea globală de după anii 1960 şi prea slab pentru a evita stagnarea şi şomajul în ţările cu pieţe emergente şi în curs de dezvoltare.

"Cu fiecare an care trece, economia globală a devenit mai puţin capabilă să genereze creştere şi pare mai rezistentă la incertitudinea politică. Însă dinamismul şi rezilienţa economică nu pot diverge mult timp fără a afecta finanţele publice şi pieţele de credit", a declarat economistul-şef al Băncii Mondiale, Indermit Gill.

Creşterea în economiile emergente şi în cele în curs de dezvoltare va încetini până la 4% în 2026, de la 4,2% în 2025, mai bine cu două zecimi, respectiv trei zecimi de punct procentual faţă de previziunile din iunie. Însă, dacă este exclusă China, rata de creştere pentru acest grup în 2026 va fi de 3,7%, neschimbată faţă de 2025, a estimat Banca Mondială.

Creşterea economică a Chinei va încetini la 4,4% în 2026, de la 4,9%, dar ambele prognoze sunt în creştere cu patru zecimi de punct procentual faţă de iunie, datorită stimulentelor fiscale şi a creşterii exporturilor către pieţele din afara SUA.

Banca Mondială avertizează că riscurile la adresa previziunilor sale sunt orientate în jos, în special date fiind tensiunile geopolitice persistente care au legătură cu invazia rusească din Ucraina. Riscuri suplimentare includ o escaladare a tensiunilor comerciale, o inflaţie persistentă şi apariţia tensiunilor financiare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 20733
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...