Băncile din zona euro au suficient capital pentru a face faţă impactului pandemiei (FMI)
26 Martie 2021 Agerpres
Pe baza estimărilor FMI din ianuarie, băncile din cele 19 ţări din zona euro vor rămâne în mare parte puternice la efectele recesiunii din 2020 şi la redresarea parţială din 2021.
Băncile din zona euro dispun de suficient capital pentru a face faţă impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi pentru a finanţa redresarea economiei, deşi ele sunt extrem de expuse la sectoare afectate sever de criză, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.
"Deşi pandemia a diminuat semnificativ capitalul băncilor, rezervele de capital (buffers) sunt suficient de mari pentru a face faţă posibilului impact al crizei. Cu politici adecvate, băncile vor putea sprijini redresarea prin acordarea de noi împrumuturi", apreciază instituţia financiară internaţională.
Pe baza estimărilor FMI din ianuarie, băncile din cele 19 ţări din zona euro vor rămâne în mare parte puternice la efectele recesiunii din 2020 şi la redresarea parţială din 2021.
"Rata de adecvare a capitalului ar urma să scadă de la 14,7% la 13,10% până la finalul acestui an, dacă sunt menţinute măsurile de sprijin. Nicio bancă nu va încălca reglementările privind cerinţele minime de capital, chiar fără măsurile de sprijin", se arată în raportul FMI.
Instituţia cu sediul la Washington a subliniat importanţa măsurilor guvernamentale de sprijin pentru bănci, care includ atenuarea reglementărilor privind capitalul, moratoriul privind datoriile, garanţii de credit, granturi, reduceri de taxe şi subvenţionarea salariilor pentru firme.
Băncilor din zona euro ar trebui să li se permită să-şi reconstruiască gradual rezervele de capital, pentru a prezerva capacitatea lor de creditare, iar restricţiile asupra acordării de dividende şi răscumpărării de acţiuni trebuie menţinute până când se consolidează redresarea, conform Fondului Monetar Internaţional.
"Autorităţile UE trebuie să folosească actualul sistem de teste de stres pentru a evalua necesarul pentru recapitalizarea preventivă a băncilor", apreciază instituţia financiară internaţională.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 16023 / 20771 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





