Blocul Naţional Sindical solicită BNR să înceteze orice tentativă de intimidare a investigaţiilor Consiliului Concurenţei
21 Aprilie 2026 Agerpres
BNS menţionează că a constatat "un nou derapaj: atacul direct al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu la adresa Consiliului Concurenţei".
Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage atenţia Băncii Naţionale să revină la atribuţiile sale legale şi să înceteze orice tentativă de intimidare a investigaţiilor Consiliului Concurenţei, potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei.
"Blocul Naţional Sindical atrage atenţia asupra derapajelor recente ale Băncii Naţionale a României (BNR) şi solicită instituţiei să-şi onoreze mandatul prevăzut de legea sa de funcţionare, în loc să obstrucţioneze anchetele care vizează posibile practici anticoncurenţiale în sectorul bancar. România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. În acelaşi timp, statul român plăteşte cele mai mari dobânzi pentru împrumuturi din regiune. Doar anul trecut s-au ridicat la peste 50 de miliarde de lei, iar estimările BNS pentru anul în curs indică o creştere la circa 70 de miliarde de lei. Această situaţie este favorizată de contribuţia directă a inacţiunilor BNR, care a eşuat în utilizarea instrumentelor de care dispune pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară. Reamintim că BNR a favorizat menţinerea ratelor de dobândă la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, fără să modifice dobânda de politică monetară din august 2024. Această politică a degradat semnificativ bugetul de stat, bugetele companiilor (altele decât băncile) şi, cel mai grav, bugetele de familie şi puterea de cumpărare a lucrătorilor. Prin favorizarea unor dobânzi excesive, BNR a prioritizat marjele bancare excepţionale, transferând populaţiei povara ajustării macroeconomice", au transmis reprezentanţii BNS în comunicat.

"Concret, în data de 20 aprilie 2026, în cadrul Forumului Educaţiei Financiare organizat la Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti, Guvernatorul BNR a acuzat Consiliul Concurenţei de "confuzie". Această reacţie survine exact în momentul în care instituţia de control a avansat semnificativ în investigarea unui posibil cartel bancar, suspectat de menţinerea deliberată a dobânzilor la un nivel ridicat în mod artificial! Guvernatorul Isărescu a dezvăluit chiar şi o concluzie preliminară a anchetei: "După ce citeşti 500 de pagini ajungi la acuza principală că au loc nişte înţelegeri neconcurenţiale, un fel de cartelizare, între băncile comerciale". În opinia BNS, dezvăluirea acestor detalii ca pretext pentru etichetarea lor drept "confuzii" reprezintă o presiune neconstituţională asupra unei instituţii independente care a depistat indicii clare de manipulare a ratelor de dobândă în piaţa monetară, sub "scutul" BNR", se mai arată în comunicat.
De asemenea, BNS face referire la afirmaţiile guvernatorului BNR, cu privire la confuziile din societate cu privire la funcţionarea pieţei monetare.
"Raportul (şi discursul public) trebuie să ne dea de gândit pentru că în societate persistă asemenea confuzii", a afirmat domnul Isărescu. BNS consideră că singurul aspect care trebuie să dea de gândit opiniei publice şi Parlamentului este motivul pentru care conducerea BNR simte nevoia să discrediteze o investigaţie a Consiliului Concurenţei care vizează protejarea statului şi a cetăţenilor de costuri financiare artificiale", se menţionează în document.
În acest sens, BNS solicită Parlamentului României înfiinţarea unei Comisii Parlamentare de Anchetă pentru a lămuri rolul (acţiunile şi inacţiunile) Consiliului de Administraţie BNR în "supravegherea" acestor posibile manipulări ale ratelor de dobândă (ROBOR) şi clarificări privind intervenţiile pe curs din perioada electorală, respectiv investigarea momentului mai 2025, când dobânzile din piaţa monetară au fost ridicate artificial cu până la două puncte procentuale în urma intervenţiilor BNR pe cursul de schimb, în plină perioadă electorală.
"Este imperativ ca instituţiile statului să funcţioneze în interesul cetăţenilor, nu să devină paravane pentru profituri excepţionale obţinute prin practici despre care Consiliul Concurenţei se va pronunţa dacă au fost la limita legii şi pentru care are deja indicii că au fost dincolo de ea", au subliniat reprezentanţii BNS în comunicat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3 / 21522 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS