
BNR: Tensiunile de pe piaţă s-au atenuat în trimestrul II, dar continuă să fie ridicate
21 August 2024
AgerpresÎn acelaşi timp, s-a observat că dinamica anuală de două cifre a salariului mediu brut nominal s-a diminuat uşor pe ansamblul lunilor aprilie-mai, pe seama descreşterii acesteia în sectorul privat, iar dinamica similară a costului salarial unitar din industrie s-a redus mai pronunţat, în contextul unor ample fluctuaţii lunare provocate de un efect de calendar.
Tensiunile de pe piaţă şi-au reluat în trimestrul II 2024 tendinţa uşoară de atenuare ce s-a întrerupt în trimestrul precedent, dar continuă să fie ridicate, susţin reprezentanţii BNR.
"În acest context, s-au făcut referiri la scăderea semnificativă consemnată de efectivul salariaţilor din economie în luna mai, după majorarea considerabilă din aprilie, precum şi la traiectoria gradual ascendentă parcursă de rata şomajului BIM în intervalul aprilie-iunie, până la un nivel de 5,5%, marginal inferior mediei de 5,6% din a doua jumătate a anului trecut. S-a arătat, de asemenea, că sondajele de specialitate din luna iulie indică intenţii mai moderate de angajare pe orizontul foarte scurt de timp decât în trimestrul precedent, dar solide comparativ cu semestrul II 2023, precum şi un deficit de forţă de muncă în scădere, faţă de cel în creştere raportat de companii în primele două trimestre ale anului curent", conform Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 20 august 2024.
"În acest context, s-au făcut referiri la scăderea semnificativă consemnată de efectivul salariaţilor din economie în luna mai, după majorarea considerabilă din aprilie, precum şi la traiectoria gradual ascendentă parcursă de rata şomajului BIM în intervalul aprilie-iunie, până la un nivel de 5,5%, marginal inferior mediei de 5,6% din a doua jumătate a anului trecut. S-a arătat, de asemenea, că sondajele de specialitate din luna iulie indică intenţii mai moderate de angajare pe orizontul foarte scurt de timp decât în trimestrul precedent, dar solide comparativ cu semestrul II 2023, precum şi un deficit de forţă de muncă în scădere, faţă de cel în creştere raportat de companii în primele două trimestre ale anului curent", conform Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 20 august 2024.
În acelaşi timp, s-a observat că dinamica anuală de două cifre a salariului mediu brut nominal s-a diminuat uşor pe ansamblul lunilor aprilie-mai, pe seama descreşterii acesteia în sectorul privat, iar dinamica similară a costului salarial unitar din industrie s-a redus mai pronunţat, în contextul unor ample fluctuaţii lunare provocate de un efect de calendar.
Aceste dinamici rămân însă înalte şi preocupante din perspectiva potenţialelor efecte exercitate asupra inflaţiei viitoare, dar şi asupra competitivităţii externe, au conchis membrii Consiliului, evocând şi noua majorare a salariului minim brut pe economie efectuată în luna iulie 2024.
Totodată, s-a convenit că decalajele persistente dintre cererea şi oferta de forţă de muncă de pe anumite segmente ale pieţei, dar mai cu seamă dinamica salariilor din sectorul public constituie şi în viitorul apropiat surse de potenţiale presiuni suplimentare asupra salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din mediul privat.
Influenţe de sens opus ar putea să decurgă, însă, din accentuarea recentă a trendului descendent al ratei inflaţiei, precum şi din recursul în creştere la angajaţi extracomunitari, au reiterat unii membri ai Consiliului.
În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că noile evaluări relevă o ameliorare a perspectivei inflaţiei în raport cu prognoza precedentă, mai cu seamă pe orizontul apropiat de timp, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei este aşteptată să coboare la finele anului curent şi în trimestrul I 2025 la valori semnificativ inferioare celor previzionate anterior, iar după o creştere temporară în trimestrul II 2025 să revină şi să se menţină uşor sub limita de sus a intervalului ţintei.
Astfel, aceasta ar urma să scadă la 4% în decembrie 2024, la 3,4% în ultima lună a anului 2025 şi la 3,2% la finele orizontului prognozei, comparativ cu valorile de 4,9%, 3,5% şi respectiv 3,4% indicate de proiecţia precedentă pentru aceleaşi momente de referinţă, au evidenţiat membrii Consiliului.
"S-a convenit că descreşterea va fi antrenată pe mai departe prioritar de factorii pe partea ofertei, a căror acţiune dezinflaţionistă va rămâne mai intensă pe termen scurt decât s-a previzionat anterior, sub impactul efectelor de bază dezinflaţioniste şi al modificărilor legislative în domeniul energiei aplicate începând cu luna aprilie", se arată în minuta BNR.
Incertitudini semnificative sunt însă asociate evoluţiei viitoare a preţurilor energiei şi alimentelor, în contextul modificărilor legislative din domeniu şi al secetei prelungite din acest an, precum şi perspectivei cotaţiilor ţiţeiului şi altor materii prime, în condiţiile escaladării tensiunilor geopolitice, au subliniat membrii Consiliului.
Totodată, membrii Consiliului au evidenţiat incertitudinile şi riscurile mari ce decurg din conduita politicii fiscale şi a celei de venituri în anul curent, pe fondul rezultatului execuţiei bugetare din prima jumătate a anului, al dinamicii salariilor din sectorul public şi al impactului integral al noii legi a pensiilor.
În acelaşi timp, s-a arătat că incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa.
Membrii Consiliului au evidenţiat din nou importanţa menţinerii unui ritm ridicat al atragerii de fonduri europene şi cerinţa utilizării eficiente a acestora, inclusiv a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esenţiale pentru realizarea reformelor structurale necesare şi a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2606 / 19999 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...