ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BT Asset Management a atins pragul de 10 miliarde de lei, active administrate

17 Februarie 2026   |   Agerpres

Conform datelor centralizate, aproape 40% din totalul tranzacţiilor realizate de către clienţii BTAM au vizat fondul care replică structura indicelui ROTX de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

 
 
BT Asset Management SAI (BTAM) a ajuns la 450.000 de investitori şi a atins pragul de zece miliarde de lei active administrate, echivalentul a aproximativ două miliarde de euro, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis marţi.

Conform datelor centralizate, aproape 40% din totalul tranzacţiilor realizate de către clienţii BTAM au vizat fondul care replică structura indicelui ROTX de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În 2025, aproape 60% dintre persoanele din România care au făcut primul pas către investiţiile în fonduri au ales fondurile administrate de BTAM, iar numărul investitorilor a crescut de patru ori faţă de anul 2023.


"Dinamica BT Asset Management arată că economisirea prin fonduri prinde teren, că este accelerată puternic de tehnologie şi schimbă modul în care românii îşi pregătesc viitorul financiar. Ne dorim să susţinem această evoluţie şi să contribuim la o cultură a investiţiilor tot mai puternică în România. Schimbarea se vede deja în comportamentul investitorilor: tot mai multă consecvenţă, interes crescut şi persoane mai informate", a declarat, în comunicat, directorul general al BT Asset Management, Dan Dascăl.

În prezent, aproximativ 235.000 de persoane folosesc BT Pay pentru a investi în fonduri administrate de BTAM, iar 90% din totalul tranzacţiilor în fondurile administrate de BT Asset Management sunt realizate prin intermediul aplicaţiei.

Suma minimă necesară pentru o primă investiţie este 50 de lei, 25 de euro sau 25 de dolari.

BT Asset Management pune la dispoziţie 14 fonduri în lei, euro şi dolari - de la obligaţiuni şi acţiuni, până la cele de nişă în agricultură, energie, imobiliare şi tehnologie - cu grade diferite de risc.

Grupul Financiar Banca Transilvania este prezent în trei ţări - România, Italia şi Republica Moldova - cu activitate în banking, managementul activelor, brokeraj, leasing, pensii private, microfinanţare şi asigurări.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 37 / 21119
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...