ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CBRE: Piața terenurilor s-a dublat în 2018. Toți indicatorii analizați arată că prețurile vor rămâne constante în 2019

19 Martie 2019   |   T. S.

• Suprafața tranzacționată în 2018 depășește 140 ha, dublu față de 2017; • Pe segmentul spațiilor de birouri, dezvoltatori ca Globalworth, Portland Trust și Forte Partners au achiziționat loturi de teren cu o valoare estimată de 23,7 milioane euro; • Pentru terenuri destinate unor dezvoltări rezidențiale, companii ca Opus Land sau One United Properties au plătit circa 20,4 milioane euro; • Una dintre cele mai importante tranzacții din 2018 rămâne achiziția a 42 ha, situate în județul Hunedoara, de către Bosch Group.

Andrei Brînzea, Head of Land Development al CBRE Romania

 
 
CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, a analizat evoluția pieței locale de terenuri, în 2018. Suprafața totală tranzacționată în 2018  destinată proiectelor de spații de birouri, spații comerciale, rezidențiale sau industriale este de aproximativ 140 ha. Segmentul spațiilor de birouri a fost dominat de companii ca Globalworth, Portland Trust și Forte Partners, care au achiziționat loturi de teren cu o valoare totală estimată la 23,7 milioane euro și o suprafață cumulată de 32.000 m². Investitori importanți cum sunt Opus Land și One United Properties au cumpărat circa 116.000 m², destinați construcțiilor rezidențiale, a căror valoare se plasează la aproximativ 20,4 milioane euro. Proiectele de spații comerciale, cele mixte, precum și dezvoltările industriale și logistice s-au înmulțit la rândul lor în 2018, constituind motivul a numeroase achiziții de terenuri. Cele mai multe tranzacții cu terenuri au avut loc în București.


Printre cele mai importante tranzacții care au marcat piața terenurilor în 2018, se află achiziția de către Mitiska REIM, a terenului fostei fabrici Helitube din Colentina, care ocupă o suprafață de 89.500 m² și unde va fi început un proiect de spații comerciale. Dezvoltatori de spații logistice și industriale cum sunt P3 și WDP au cumpărat în 2018 loturi de teren care totalizează 600.000 m² și în perioada următoare se așteaptă demararea mai multor construcții pe acest segment. O direcție din ce în ce mai puternică este apariția proiectelor imobiliare de tip “mixed use”, în care se îmbină două sau mai multe componente, de exemplu spațiile de birouri cu spațiile comerciale și cele rezidențiale. Astfel, nume recunoscute pe piață, ca Globalworth, AFI Europe, Speedwell, One United Properties și-au îndreptat atenția către acest gen de dezvoltări și au investit în achiziția a 154.000 m², pe care vor fi ridicate proiecte mixte. Din această suprafață, 53.000 m² sunt incluși în tranzacția prin care a fost vândut terenul fostei fabrici Ventilatorul din București, intermediată de CBRE.

La nivel național, cele mai multe cereri din 2018 au venit din partea marilor retaileri, care și-au redobândit încrederea în potențialul de dezvoltare al orașelor regionale. Astfel, jucători precum Mitiska REIM, Prime Kapital, Catinvest și-au securizat proiecte prin achiziția de terenuri în Baia Mare, Iași și Craiova. Una dintre cele mai mari tranzacții care au avut loc în România, în 2018, este vânzarea unui teren de 42 hectare situat în Simeria, județul Hunedoara, către BSH Electrocasnice Manufacturing SRL, filiala română a concernului german BSH Hausgeräte GmbH. Compania germană va construi aici o fabrică de mașini de spălat, prima unitate de acest tip deținută de producătorul german în România, iar tranzacția a fost asistată de CBRE.

Atât în București, cât și în centrele regionale, interesul investitorilor pentru terenuri aparținând fostelor fabrici se menține ridicat. Însă tendința pentru următorii ani este de apariție a tot mai multor proiecte mici, de tip boutique, care îmbină componentele de birouri, rezidențial și hotel. Criteriile după care este valorizat un teren țin în continuare de tipul de proiect care va fi construit și de amplasare, care trebuie să asigure accesul facil la mijloacele de transport în comun, în special la metrou. Alte aspecte importante sunt apropierea de restaurante, centre comerciale sau parcuri. Bucureștiul are un potențial mare de dezvoltare în viitor, având loturi de teren care pot fi folosite pentru proiecte mari. Singurele dezavantaje în zona capitalei sunt timpii mai lungi necesari obținerii autorizațiilor, care pot influența prețul final al unui teren.

Prețurile terenurilor construibile s-au situat, în general, la un nivel constant în 2018. În București și în cele mai mari orașe regionale, cum sunt Cluj-Napoca, Timișoara și Iași s-au observat ușoare creșteri, de circa 10%, în zonele cele mai solicitate.

“În 2019, toți indicatorii analizați arată că prețurile vor rămâne constante. Pe piața de birouri, creșterile vor fi temperate de presiunea indusă de noile reglementări fiscale și de majorarea salariilor. Pe segmentul rezidențial, vânzările nu mai au același ritm, iar acest lucru va ține și costurile terenurilor la un nivel similar cu cel din ultima perioadă. Pe viitor, tendința de temperare a prețurilor ar putea fi întreruptă de punerea în vânzare a unor terenuri foarte bine amplasate, care dispun și de Plan Urbanistic Zonal (PUZ), ceea ce le-ar crește valoarea”, a declarat Andrei Brînzea, Head of Land Development al CBRE Romania.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 21207 / 21517
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...