Cererea de spaţii industriale şi-a păstrat dinamica şi în 2019, cu cereri-record (analiză)
13 Ianuarie 2020 A.D.
Evoluţia din 2019 s-a ridicat la nivelul anilor anteriori, când au fost consemnate cereri-record pe piaţa spaţiilor industriale.
Volumul spaţiilor industriale şi logistice închiriate în România în 2019 a totalizat aproape 476.000 de metri pătraţi, valoare comparabilă cu 2018, când au fost înregistrate în total tranzacţii de 514.000 de metri pătraţi, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă imobiliară JLL.
Evoluţia din 2019 s-a ridicat la nivelul anilor anteriori, când au fost consemnate cereri-record pe piaţa spaţiilor industriale.
Bucureştiul a atras cea mai mare parte din cererea de spaţii industriale şi logistice din ţară, respectiv aproape 76% (aproximativ 360.000 metri pătraţi), acesta fiind urmat de Slatina, cu 13% din cerere (62.000 de metri pătraţi tranzacţionaţi).
JLL a înregistrat în primul semestru o cotă de piaţă de aproape 42% din volumul tranzacţiilor de închiriere de spaţii industriale şi logistice intermediate de consultanţii imobiliari.
Evoluţia din 2019 s-a ridicat la nivelul anilor anteriori, când au fost consemnate cereri-record pe piaţa spaţiilor industriale.
Bucureştiul a atras cea mai mare parte din cererea de spaţii industriale şi logistice din ţară, respectiv aproape 76% (aproximativ 360.000 metri pătraţi), acesta fiind urmat de Slatina, cu 13% din cerere (62.000 de metri pătraţi tranzacţionaţi).
JLL a înregistrat în primul semestru o cotă de piaţă de aproape 42% din volumul tranzacţiilor de închiriere de spaţii industriale şi logistice intermediate de consultanţii imobiliari.
JLL a realizat cea mai mare tranzacţie înregistrată în 2019, respectiv închirierea a aproape 72.000 metri pătraţi de către retailerul Profi în CTP Bucharest West.
Alte tranzacţii de referinţă în care JLL a fost implicată în 2019 sunt închirierea a 16.000 de metri pătraţi de către Urgen Cargus în P3 Bucharest A1 Park şi închirierea a 8.400 de metri pătraţi de către Marelvi Impex în parcul MLP Bucharest West.
De menţionat că din totalul spaţiilor închiriate la nivel naţional anul trecut, peste 150.000 metri pătraţi (aproximativ 32%) au făcut obiectul unor tranzacţii închise direct de către proprietar şi chiriaş.
"Cererea de spaţii industriale şi-a păstrat evoluţia pozitivă din ultimii ani. Apariţia unor noi investitori şi diversificarea locaţiilor în care aceştia dezvoltă noi proiecte au adus un plus de competiţie în piaţă, păstrând dinamica. Urmărim cu interes evoluţia cererii, având în vedere faptul că piaţa industrială a raportat în ultimii patru ani o cerere record, mai ales pe fondul extinderii retailerilor şi al logisticienilor", a declarat Costin Bănică, Head of Industrial Department JLL, citat în comunicat.
Totodată, a fost observată şi o creştere a interesului pentru spaţii de producţie şi industriale, mai ales din partea companiilor care activează în sectorul automotive. Cu toate acestea, proiectele de acest tip au un termen de implementare mai lung, ajungând şi până la 18-24 luni de la momentul începerii discuţiilor. Pentru proiectele de logistică, termenul de implementare este de până într-un an, de obicei.
În 2019, stocul modern de spaţii industriale a depăşit 4,3 milioane de metri pătraţi, reprezentând dublu faţă de volumul înregistrat în 2015.
"Observăm un interes sporit din partea unor noi investitori de a dezvolta proiecte industriale moderne în interiorul oraşului Bucureşti. Vorbim atât de proiecte care oferă posibilitatea închirierii de unităţi mici, de 800-1.500 mp, cât şi de unităţi mari, în clădiri industriale pe mai multe etaje. Acest gen de clădiri este luat în considerare în zonele în care preţul terenului este ridicat şi o dezvoltare industrială nu ar aduce randamentul aşteptat de investitori. Suntem de părere că 2020 va duce în România primele proiecte industriale dezvoltate pe mai multe etaje", a mai spus Costin Bănică.
JLL este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar, servicii oferite clienţilor care doresc să obţină valoare adăugată prin deţinerea, închirierea sau investiţiile în proprietăţi imobiliare. Înregistrând venituri anuale globale de 6,7 miliarde dolari SUA, JLL activează în 300 de sucursale în 80 de ţări şi înglobează circa 80.000 de angajaţi în întreaga lume.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20076 / 21626 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției prin care MidEuropa a preluat pachetul de control în RBC, cu o echipă coordonată de Ana Radnev (Partner). UniCredit a susținut investiția
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





