
Cetăţenii şi ONG-urile pot trimite recomandări pentru programul de activitate al Curţii de Conturi
08 Noiembrie 2021
AgerpresPropunerile vor fi analizate de structurile de specialitate ale instituţiei supreme de audit, urmând ca aspectele relevante aflate în sfera lor de competenţă să fie incluse în program.
Curtea de Conturi a României oferă cetăţenilor şi societăţii civile oportunitatea de a contribui la pregătirea Programului de activitate al instituţiei pentru anul 2022, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Astfel, în perioada 8 - 30 noiembrie 2021, cei interesaţi de auditul public extern realizat de Curtea de Conturi asupra modului de gestionare a resurselor publice pot trimite recomandări de teme pe adresa de e-mail dedicată acestei acţiuni: propuneri.program2022@rcc.ro.
Propunerile vor fi analizate de structurile de specialitate ale instituţiei supreme de audit, urmând ca aspectele relevante aflate în sfera lor de competenţă să fie incluse în program.
Prin acest demers, Curtea de Conturi doreşte să obţină o viziune de ansamblu asupra nevoilor publicului larg, mai ales în ceea ce priveşte auditul performanţei în diferitele domenii de activitate.
"Instituţia supremă de audit din România mizează pe suportul cetăţenilor şi al societăţii civile în consolidarea activităţii sale de audit. Doar printr-un dialog constant cu toate părţile interesate putem să creştem relevanţa misiunilor Curţii", a transmis Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi.
Instituţia supremă de audit din România reafirmă angajamentul privind consolidarea responsabilităţii, a transparenţei instituţionale în relaţia cu cetăţenii şi a integrităţii entităţilor publice. Aceste principii sunt însuşite prin standardele ISSAI 12 şi ISSAI 20 emise de către Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12565 / 19733 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...