Codirlaşu (CFA România): Intrarea României în zona euro s-a îndepărtat din cauza politicilor fiscale
27 Ianuarie 2026 Agerpres
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2027) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă şi a atins nivelul de 6,65%, iar 68% dintre participanţi anticipează reducerea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea prezentă a acesteia.
Intrarea României în zona euro s-a îndepărtat, în principal din cauza politicilor fiscale din ultimii ani, susţine preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu.
"Conform anticipaţiilor comunităţii CFA din România, intrarea României în zona euro s-a îndepărtat. Ce a cauzat această evoluţie este în special politica fiscală din ultimii ani. Deficitele bugetare ridicate şi persistente cauzează inflaţie ridicată, rate de dobândă ridicate precum şi datorie publică mare. Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează de posibilitatea de aderare la zona euro într-un orizont de timp cel puţin mediu", a declarat preşedintele Asociaţiei CFA România.
"Conform anticipaţiilor comunităţii CFA din România, intrarea României în zona euro s-a îndepărtat. Ce a cauzat această evoluţie este în special politica fiscală din ultimii ani. Deficitele bugetare ridicate şi persistente cauzează inflaţie ridicată, rate de dobândă ridicate precum şi datorie publică mare. Aceste dezechilibre macroeconomice ne îndepărtează de posibilitatea de aderare la zona euro într-un orizont de timp cel puţin mediu", a declarat preşedintele Asociaţiei CFA România.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, transmis marţi AGERPRES, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut uşor, cu 0,6 puncte, în luna decembrie. Cele două componente ale sale au înregistrat evoluţii divergente. Astfel, componenta de anticipaţii a crescut cu 4,4 puncte, până la valoarea de 38,6, participanţii anticipând continuarea politicilor de reducere a deficitului bugetar. Însă componenta de condiţii curente a scăzut cu 10,6 puncte, în condiţiile scăderii puternice a consumului în octombrie şi noiembrie.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2027) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă şi a atins nivelul de 6,65%, iar 68% dintre participanţi anticipează reducerea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea prezentă a acesteia.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, aproximativ 96% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1375 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului euro/leu anticipat este de 5,1894 lei pentru un euro.
Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 59% dintre participanţi, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni. De asemenea 64% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 32% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2026 a înregistrat valoarea medie a anticipaţiilor de 7% din PIB. Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2025 se situează la valoarea medie de 0,8%. Pentru anul 2026 economia este anticipată să crească cu 0,9%.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 61% în următoarele 12 luni.
Aproximativ 91% dintre participanţi anticipează menţinerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investiţiilor.
În acest exerciţiu a fost introdusă şi o întrebare referitoare la aderarea României la zona euro. Conform răspunsurilor, orizontul este de peste 13 ani, comparativ cu 11 ani în 2024.
Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute, şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.
În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).
Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 140 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare. Profesioniştii care sunt membri ai Asociaţiei CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 34 / 20905 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP și Schoenherr, alături de cumpărător în tranzacția prin care Skanska vinde clădirea Equilibrium 2 către Magyar Posta Takarék Real Estate Investment Fund. Ce alți consultanți au mai fost implicați
Schoenherr, alături de asociatul ABD în vânzarea companiei către Foxway. Echipa a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





