ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia de Prognoză revizuieşte în creştere la 3,2% estimarea privind inflaţia la sfârşitul anului 2019

07 Mai 2019   |   AGERPRES

Pe de altă parte, Comisia de Prognoză a menţinut la 5,5% estimarea privind creşterea economiei în acest an, însă valoarea nominală a produsului intern brut a fost revizuită în creştere uşoară la 1.031 miliarde de lei, de la 1.022 miliarde de lei în varianta de iarnă.

 
 
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în creştere la 3,2% proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, iar estimările referitoare la cursul de schimb mediu au fost, de asemenea, modificate în creştere la 4,74 lei/euro, potrivit Prognozei de primăvară 2019 - 2022.

În varianta din iarnă, estimările CNSP indicau o inflaţie de 2,8% la sfârşitul anului şi în curs mediu de schimb de 4,67 lei/euro. Inflaţia medie anuală este prognozată la 3,4% în actuala variantă a documentului, faţă de 2,8% în ediţia precedentă.

De asemenea, şi pentru 2020 prognoza de inflaţie a fost modificată în urcare la 2,8% pentru sfârşitul anului, de la 2,5% anterior, iar cursul mediu este estimat la 4,71 lei/euro faţă de 4,62 lei/euro. Pentru 2021 şi 2022 prognoza de inflaţie la sfârşitul anului a fost menţinută la 2,3% şi, respectiv 2,2%, în timp de cursul urmează să ajungă la 4,69 lei/euro în 2021 (4,60 lei/euro anterior) şi 4,67 lei/euro în 2022 (4,58%).


Pe de altă parte, Comisia de Prognoză a menţinut la 5,5% estimarea privind creşterea economiei în acest an, însă valoarea nominală a produsului intern brut a fost revizuită în creştere uşoară la 1.031 miliarde de lei, de la 1.022 miliarde de lei în varianta de iarnă. Neschimbate au rămas şi prognozele de creştere pentru următorii trei ani, la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022.

Cât priveşte deficitul de cont curent, CNSP menţine la 3,3% prognoza pentru acest an şi la 2,9% estimarea pentru 2020.

La începutul lunii aprilie a acestui an, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere la 3,1%, de la 3,4%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2019, iar în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi deficitului de cont curent. Estimrile sunt cuprinse în cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat în 9 aprilie de instituţia financiară internaţională.

"Pentru alte economii din regiunea Europei emergente cu ritmuri robuste de creştere în ultimii ani, precum Polonia şi România, creşterea este aşteptată să se modereze până la aproximativ 3% pe termen mediu, ca urmare a diminuării stimulentelor de pe urma fondurilor europene de investiţii şi a politicilor favorabile", se arată în raportul FMI.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în sus pentru 2019, până la o creştere medie anuală de 3,3%, faţă de un avans de 2,7% preconizat în toamnă, urmând să coboare la 3% în 2020.

De asemenea, FMI a revizuit în sus estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în acest an, până la 5,2% din PIB, în condiţiile în care în toamnă se aştepta ca soldul negativ al contului curent să se reducă până la 3,4% din PIB. Pentru 2020, FMI prognozează în cazul României un deficit de cont curent de 4,8% din PIB.

În schimb, în ceea ce priveşte evoluţia ratei şomajului în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale sunt nemodificate, la 4,8%, urmând ca în 2020 rata şomajului să crească uşor la 4,9%.

Cele mai noi prognoze ale FMI sunt mai pesimiste decât cele ale Băncii Mondiale, care şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind evoluţia economiei româneşti atât în 2019, de la 3,5% cât estima în ianuarie până la 3,6%, cât şi pentru 2020, de la 3,1% până la 3,3%.

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20451 / 20949
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...