Sorin Grindeanu: Măsurile din pachetul de solidaritate trebuie prinse în bugetul pe acest an
02 Februarie 2026 Agerpres
PSD a decis duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică, alături de unul de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile 'în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții'.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că pachetul privind măsurile de solidaritate propus de social-democrați va trebui să fie cuprins în bugetul de stat pe anul 2026 iar pachetele pe administrație publică și relansare economică sunt finalizate și se așteaptă ca Guvernul să decidă ce procedură va folosi pentru adoptarea acestora.
Grindeanu a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă pachetul de solidaritate propus de PSD va fi adoptat în același timp cu cel de relansare economică și de unde va găsi Guvernul bani pentru a-l pune în aplicare.
'Pachetul de solidaritate - poate că am fost noi greșit înțeleși, acestea sunt măsuri care trebuie să fie prinse în buget, cele legate de solidaritate - nu va fi un pachet asumat în Parlament. Sunt măsuri finanțate prin bugetul de stat. Dacă ne referim la pachetele de administrație locală și centrală, plus pachetul de reforme, în acest moment suntem închiși cu negocierile pe tot și așteptăm din partea Guvernului să vină cu procedura pe care dorește să o aplice. Nu am un răspuns până acum dacă se poate prin ordonanță de urgență. Dacă se poate a fi aprobate prin ordonanță de urgență, nu avem nimic împotrivă, ambele concomitent', a afirmat el.
Grindeanu a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă pachetul de solidaritate propus de PSD va fi adoptat în același timp cu cel de relansare economică și de unde va găsi Guvernul bani pentru a-l pune în aplicare.
'Pachetul de solidaritate - poate că am fost noi greșit înțeleși, acestea sunt măsuri care trebuie să fie prinse în buget, cele legate de solidaritate - nu va fi un pachet asumat în Parlament. Sunt măsuri finanțate prin bugetul de stat. Dacă ne referim la pachetele de administrație locală și centrală, plus pachetul de reforme, în acest moment suntem închiși cu negocierile pe tot și așteptăm din partea Guvernului să vină cu procedura pe care dorește să o aplice. Nu am un răspuns până acum dacă se poate prin ordonanță de urgență. Dacă se poate a fi aprobate prin ordonanță de urgență, nu avem nimic împotrivă, ambele concomitent', a afirmat el.
PSD a decis duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică, alături de unul de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile 'în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții'.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 151 / 10535 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





