ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consumul global de energie a depăşit nivelul de dinaintea pandemiei în 2021, susţine BP

28 Iunie 2022   |   Agerpres

Cererea de petrol a fost anul trecut de 3,7 milioane de barili pe zi (bpd) sub nivelul la care era în 2019, în principal ca urmare a activităţii din sectorul aviaţiei, care a fost cu 33% sub nivelul de dinaintea pandemiei, arată raportul "2021 Statistical Review of World Energy".

 
 
Consumul global de energie a crescut cu 5,8% în 2021, depăşind cu 1,3% nivelul de dinaintea pandemiei, pe măsură ce economiile au reluat activitatea, iar, în paralel, creşterea solidă a energiilor regenerabile a redus utilizarea combustibililor fosili, potrivit unui raport anual de referinţă publicat marţi de grupul petrolier britanic BP, transmite Reuters.
 
Cererea de petrol a fost anul trecut de 3,7 milioane de barili pe zi (bpd) sub nivelul la care era în 2019, în principal ca urmare a activităţii din sectorul aviaţiei, care a fost cu 33% sub nivelul de dinaintea pandemiei, arată raportul "2021 Statistical Review of World Energy".
 
În paralel, relansarea economică a condus la o creştere de 5,7% a emisiilor de gaze cu efect de seră din utilizarea energiei, care au fost similare cu nivelul din 2019. "Scăderea pronunţată a emisiilor de carbon în 2020 a fost doar temporară", a subliniat economistul şef al BP, Spencer Dale.
 
Raportul BP mai arată că în 2021, combustibilii fosili au reprezentat 82% din consumul de energie primară în 2021, faţă de 83% în 2019 şi 85% în urmă cu cinci ani. În paralel, ponderea regenerabilelor în producţia globală de electricitate a continuat să crească. Sursele regenerabile (incluzând biocombustibilii dar excluzând energia hidro) au înregistrat o creştere de 15% în 2021, mai puternică decât avansul de 9% din anul anterior şi o creştere mai puternică decât orice alt combustibil în 2021. Capacităţile solare şi eoliene au continuat să crească rapid în 2021, cu un avans de 226 de Gigawaţi (GW), aproape de creşterea record de 236 GW înregistrată în 2020.
 
Cererea mondială de petrol a crescut anul trecut de 96,9 milioane de barili pe zi, dar asta reprezintă totuşi o scădere cu aproximativ 3,7 milioane de barili pe zi faţă de nivelul din 2019. Cererea de gaze naturale a crescut cu 5,3% în 2021, depăşind pentru prima dată pragul de 4.000 de miliarde de metri cubi. Mai important, consumul de cărbune a crescut cu 6% în 2021, depăşind uşor nivelul din 2019 şi atingând cel mai ridicat nivel de după 2014.
 
Concluziile din raportul BP arată cât de dificilă va fi atingerea promisiunilor făcute în 2021, la cea de-a 26-a Conferinţă a părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP26), când aproape 200 de ţări au convenit să reducă utilizarea cărbunelui pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9734 / 19715
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de ROCA Energy în achiziția unei participații de 20% în Adrem Group. Silviu Stoica (partener) și Vlad Ambrozie (managing associate), în prim plan
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...