Daniel Dăianu: Marea provocare macroeconomică în anii ce vin este corecţia deficitului bugetar
30 Iulie 2020 AGERPRES
Consilierul guvernatorului BNR arată că important acum este modul în care se pot fructifica mai bine resursele europene care, excluzând contribuţia la bugetul comun, înseamnă cumulat peste 30% din PIB-ul actual al României.
Marea provocare macroeconomică în anii ce vin este corecţia deficitului bugetar, a dezechilibrului macroeconomic, iar fondurile europene au un rol cheie pentru a uşura corecţia, consideră Daniel Dăianu, consilierul guvernatorului BNR, într-un articol publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.
Potrivit acestuia, în lunile care vin instituţiile europene trebuie să definitiveze Bugetul UE pentru exerciţiul 2021-2027 şi Planul de redresare. Cele două vor cumula, probabil, 1.850 miliarde de euro, din care României i se vor aloca circa 80 miliarde de euro. Dacă se scade contribuţia la bugetul UE ar fi vorba de aproximativ 60 miliarde de euro, din care 16,7 miliarde ar fi împrumuturi ultraieftine -ce beneficiază de ratingul UE (al Germaniei ca factor principal).
Potrivit acestuia, în lunile care vin instituţiile europene trebuie să definitiveze Bugetul UE pentru exerciţiul 2021-2027 şi Planul de redresare. Cele două vor cumula, probabil, 1.850 miliarde de euro, din care României i se vor aloca circa 80 miliarde de euro. Dacă se scade contribuţia la bugetul UE ar fi vorba de aproximativ 60 miliarde de euro, din care 16,7 miliarde ar fi împrumuturi ultraieftine -ce beneficiază de ratingul UE (al Germaniei ca factor principal).
"Cei care fac referire la împrumuturi trebuie să observe costul de finanţare cerut de pieţe României acum şi orizontul de timp pentru rambursări. Grant-uri nete vor fi 42-43 miliarde de euro, din care 16,8 miliarde din Planul de redresare. 70% din banii din acest plan ar trebui să fie utilizaţi în intervalul 2021-2023, cu posibilitatea ca 10% să poată fi traşi în avans, în 2020 (conform unor afirmaţii ale comisarului Paolo Gentiloni)", continuă Daniel Dăianu.
În acest context, consilierul guvernatorului BNR arată că important acum este modul în care se pot fructifica mai bine resursele europene care, excluzând contribuţia la bugetul comun, înseamnă cumulat peste 30% din PIB-ul actual al României.
"De-a lungul exerciţiului 2021-2027 şi raportat la acest PIB ar fi mai bine de 4% anual ca medie; dacă am avea, ipotetic, o creştere anuală medie a PIB-ului să zicem de 3,6%, banii europeni ar fi ca medie 3,2% anual din PIB. Dacă absorbţia de bani ar fi 80% din nivelul maxim, am avea un plus de resurse la buget de circa 2,6% din PIB anual în medie. Pentru a vedea forţa investiţională în sectorul public (formarea brută a capitalului) ar trebui să adăugăm şi investiţiile din resurse proprii care, în ultimii ani, au fost de 2,5-3% din PIB, dar care pot creşte în anii următori într-un scenariu bun. La investiţiile publice s-ar adăuga investiţii private pentru economie în ansamblu. Ar trebui să ţinem însă cont de faptul că unii bani europeni sunt subvenţii agricole, ce nu se transformă automat în investiţii. Aceste cifre sunt orientative, mai ales că operăm cu medii şi absorbţia nu este uniformă în timp", precizează Daniel Dăianu.
Acesta crede că România a început lupta contra Covid-19 cu un handicap macroeconomic major: deficit bugetar (pe standard european, ESA) de 4,3% din PIB în 2019, în timp ce deficitul structural (peste 4% din PIB in 2019) şi cel primar (peste 3% din PIB în 2019) sunt între cele mai adânci din UE. În context, Dăianu aminteşte că, în aprilie 2020, în pofida izbucnirii pandemiei şi suspendării (temporare) a regulilor fiscale în UE, Comisia Europeana a început procedura de deficit excesiv (EDP).
Spre comparaţie, în 2009, în criza financiară, aproape toate statele din UE erau în procedura EDP, iar acum numai România, subliniază economistul. Dăianu a explicat şi faptul că, în timp ce creşterile mari de deficit bugetar ale altor state din UE sunt cauzate de efecte ale pandemiei, circa jumătate din deficitul probabil din acest an în România este legat de deficitul bugetar structural.
El precizează, în plus, că o majorare a cheltuielilor permanente ar mări această pondere. Pe de altă parte, deficitul de cont curent arată o deteriorare a finanţării, cu pondere a fluxurilor pe datorie în creştere, în bună parte denominate în valută, cu riscurile ce decurg. Şi la deficitul de cont curent (4,6% din PIB in 2019) avem starea cea mai nefavorabilă din regiune în ultimii ani, a mai scris Daniel Dăianu.
"Marea provocare macroeconomică în anii ce vin este corecţia deficitului bugetar, a dezechilibrului macroeconomic. Cu o creştere a punctului de pensie de 10%, cum sugerează varianta din partea MFP, deficitul bugetar ar fi probabil în jur de 8% în 2020 şi nu ar scădea în mod semnificativ în 2021 chiar asumând o creştere a PIB-ului de peste 4%. O întrebare cheie este dacă pieţele vor accepta deficite bugetare de peste 7%, chiar 6% câţiva ani în şir având în vedere mărimea deficitului structural. Din acest punct de vedere, trebuie făcută distincţie între cheltuieli permanente şi cheltuieli one-off (cauzate de nevoia de a atenua efectele epidemiei). Dacă revenirea economică va fi mai anevoioasă în 2021 decât se anticipează şi ar fi nevoie de susţinere a activităţii economice, este probabil ca, într-un context judecat la scară europeană, să se disocieze o corecţie pe componenta structurală a deficitului total de partea de cheltuieli nepermanente. Această corecţie presupune un program pe câţiva ani, care să ducă deficitul aproape de 3% din PIB. Se poate gândi care ar fi combinaţii între ajustări de cheltuieli şi creştere de venituri fiscale/bugetare. Oricum, impactul va fi semnificativ, concomitent pe cerere şi pe oferta. Şi vedem de ce fondurile europene au un rol cheie pentru a uşura corecţia. Nu numai că pot susţine cererea agregată prin cheltuieli guvernamentale suplimentare de, să presupunem, 2-2,5% din PIB anual (net de contribuţia la bugetul UE), dar şi producţia internă. Banii europeni ar ajuta şi finanţarea balanţei de plăţi", scrie Daniel Dăianu.
El subliniază, însă, că raţionamentul trebuie nuanţat dat fiind că absorbţie de bani europeni a existat şi în anii trecuţi şi aminteşte că este necesară şi co-finanţare bugetară de 15%, chiar dacă regulile de accesare au fost relaxate în acest an şi este posibil să opereze la fel şi în anul ce vine.
"Este vital deci ca absorbţia de fonduri europene să fie cât mai mare în anii când ar trebui să facem corecţie macroeconomică. De subliniat că resursele din Planul de redresare ar trebui folosite cu precădere în intervalul 2021-2023. Experienţa din anii trecuţi reclamă circumspecţie, dar trebuie să reuşim cât mai bine în noul exerciţiu financiar", precizează Daniel Dăianu.
Consilierul guvernatorului BNR avertizează că această chestiune macroeconomică este tare complicată, deşi datoria publică este încă rezonabilă - circa 35% din PIB în 2019 şi probabil 43-44% în 2020. El dă exemplul Poloniei, care are anunţat un deficit de 7-8% din PIB în acest an, generat în principal de susţinerea economiei în condiţiile în care, anterior pandemiei, era anunţat echilibru bugetar. Ungaria are prognozat un deficit bugetar sub cel al Poloniei în 2020, sub influenţa principală a pandemiei. Ambele ţări, ca şi Cehia, au balanţe externe mult mai echilibrate şi economii mai robuste.
"Eforturi de a reveni la deficite mai mici în UE nu vor întârzia, chiar dacă ţări cu rating-uri bune pot valorifica un timp mai îndelungat condiţiile monetare induse de politici neconvenţionale, de scăderea ratei naturale a dobânzii în ultimele decenii. România nici nu poate utiliza programe QE cum fac state cu economii puternice, sau unde se emite monedă de rezervă. La cum să se facă corecţia macroeconomică în România trebuie să răspundem nu peste mult timp. De aceea, banii europeni contează în ecuaţia macro. Cei care consideră că deprecierea cursului este soluţia pentru corecţia macroeconomică se cuvine să introducă în judecată câteva considerente. Astfel, o depreciere controlată poate ajuta, în timp ce una brutală poate destabiliza economia - inclusiv printr-o fugă de leu. Aici sunt de avut în vedere anticipări inflaţioniste, efecte de bilanţ pentru gospodării şi firme, grad de euroizare etc. În Polonia şi Ungaria, în Cehia, problema cursului (deprecierii) nu este obsesivă. Ideea este că, în România, corecţia cererii agregate, a dezechilibrului extern, nu se poate face numai prin depreciere; este necesară o ajustare a deficitului bugetar, chiar dacă în mod gradual. De notat că ajustarea prin curs depinde de ponderea bunurilor şi serviciilor exportabile şi care pot substitui importul (tradables) în PIB, de elasticităţile exportului şi importului la mişcarea cursului (în logica condiţiei Marshall-Lerner) - cumulate trebuie să fie sensibil peste 1. Inserţia în lanţurile de producţie europene şi valoarea adăugată produsă acasă sunt de asemenea de avut în vedere", notează sursa citată.
Daniel Dăianu arată, astfel, că banii europeni, dacă susţin reforme structurale şi guvernanţa mai bună a sectorului public, dezvoltarea de avantaje competitive, măresc PIB-ul potenţial.
"Episoade epidemice ne mai pot vizita, schimbarea de climă poate fi devastatoare dacă nu luăm măsuri din timp, dacă nu avem un buget public robust, cu spaţiu fiscal adecvat, care să ajute la amortizarea şocurilor. De aceea, problema creşterii veniturilor bugetare nu este o marotă, ci are origine în starea precară a bugetului public (în care cheltuieli cu salarii şi asistenţa socială deţin parte covârşitoare din veniturile fiscale) şi provocări imense la orizont. Oricât am încerca să raţionalizăm (reduce) cheltuieli bugetare şi creşte eficienţa utilizării, este necesară mărirea veniturilor bugetare. Sunt ţări în vecinătatea noastră (Bulgaria, Polonia, Georgia) unde s-a reuşit creşterea veniturilor fiscale prin programe serioase şi voinţa politică. Teza că un nivel jos al acestor venituri este un dat structural este incorectă. Este de menţionat că în numeroase ţări (în Europa) se discută despre sistemele de impozitare pentru a conferi politicilor fiscale un rol mai mare în stabilizarea macroeconomică; este vorba de stabilizatori automaţi, reguli fiscale (care să fie mai puţin prociclice), combaterea evaziunii fiscale şi a arbitrajului de jurisdicţie fiscală. Analize în acest sens fac instituţii internaţionale (FMI, OCDE, etc) şi Comisia Europeană. În UE este ţintită creşterea veniturilor proprii ale bugetului UE prin taxe comune. Este timpul să deschidem ochii şi să vedem realitatea aşa cum este", arată Daniel Dăianu.
Mai mult, acesta susţine că sistemele economice reale, fie şi cele mai avansate tehnologic, au devenit mai fragile din varii motive în ultimii ani (îndatorare publică şi privată mai mare, distribuire mai asimetrică a veniturilor, inclinaţie crescută spre investiţii pe termen scurt (speculative), riscuri sanitare şi legate de schimbarea de climă, alte pericole neconvenţionale (informatice) etc).
Totodată, sistemele financiare sunt mai fragile în pofida unei capitalizări mai bune a băncilor deoarece riscuri sistemice au crescut (din cauza interconectării şi expunerii pe entităţi supraîndatorate), au proliferat şi în entităţi nebancare.
"Fragilitatea economiilor/societăţilor, într-un fel un paradox al vremurilor noastre (deoarece ai presupune că progresul tehnologic conduce la mai multă rezilienţă), obligă să regândim aspecte privind guvernanţa publică şi privată, conduita individuală şi de grup, relaţia cu natura, starea bugetelor publice şi private. Cu atât mai mult este de făcut în România unde avem de realizat o corecţie macroeconomică de amploare şi de rezolvat probleme structurale fundamentale. În loc să ne lamentăm că nu avem expertiza, că instituţiile sunt slabe, să încercăm să facem mai bine şi mai responsabil în utilizarea de bani europeni şi politicile publice, conduita fiecăruia (apropos de modul în care se respectă reguli de protecţie individuală şi socială în lupta contra epidemiei)", încheie Daniel Dăianu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 18407 / 21035 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
Peligrad Law a asistat Heineken România SA în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a obținut confirmarea anulării unor obligații fiscale de peste 7 mil. €, o decizie de referință pentru practica fiscală
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





