ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Electrica a afişat un profit net în scădere cu 21,6%, după nouă luni din 2023

16 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al grupului, tot în acest interval, volumele de energie distribuită şi furnizată au fost mai mici cu 6,2%, respectiv 10% comparativ cu primele nouă luni din 2022.

 
 
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 418,3 milioane de lei, în scădere cu 21,6%, în primele nouă luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Potrivit unui comunicat al grupului, tot în acest interval, volumele de energie distribuită şi furnizată au fost mai mici cu 6,2%, respectiv 10% comparativ cu primele nouă luni din 2022.
 
"Cheltuielile operaţionale au fost reduse cu 3,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul net în primele 9 luni ale acestui an a înregistrat o reducere de 115,4 milioane de lei (21,6%), cauza principală fiind creşterea impactului negativ al rezultatului financiar, de la 103,3 milioane de lei în 2022, la 216,8 milioane de lei în 2023 (o creştere de 110%). Creşterea semnificativă a costurilor cu dobânzile aferente anului 2023, faţă de anul 2022, reprezintă un efect direct al neîncasării în termenele stabilite de lege a sumelor de la Ministerul Energiei şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor pentru energia electrică şi gazele naturale, conform legislaţiei aplicabile", se arată în comunicatul grupului.
 
Creşterea EBITDA cu 13,5% în primele nouă luni ale lui 2023 a fost generată, în principal, de performanţa pe plan operaţional a segmentului de distribuţie, pe fondul creşterii veniturilor cu 27,4%, la 3,136 miliarde de lei, ca rezultat al următorilor factori: impact favorabil de aproximativ 348,7 milioane de lei, din majorarea tarifelor de distribuţie, în medie cu 20%, comparativ cu primele 9 luni din 2022, efect pozitiv redus de scăderea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 6,2%; impact favorabil din evoluţia veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 - veniturile din segmentul de distribuţie de energie sunt influenţate de recunoaşterea investiţiilor în reţeaua de distribuţie în legătură cu acordurile de concesiune, aceste venituri fiind în creştere în primele 9 luni din 2023 cu 325,5 milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
În ceea ce priveşte segmentul de furnizare, veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au scăzut cu 608,8 milioane de lei (sau 10,2%), la 5,344 miliarde de lei, această variaţie fiind generată, în principal, de efectul net al creşterii cu 5% a preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul şi al reducerii cu 10% a cantităţii de energie furnizată pe piaţa cu amănuntul.
 
La 30 septembrie 2023, subvenţiile de încasat de pe segmentul de furnizare sunt în valoare aproximativă de 2,264 miliarde de lei (din care 2,254 miliarde de lei de la Ministerul Energiei), înregistrând o creştere cu 983,3 milioane de lei. Din totalul de 2,254 miliarde de lei, suma de 1,199 miliarde de lei reprezintă cereri neîncasate şi depuse la autorităţi până în prezent.
 
Volumul de energie electrică distribuită, de 12,55 TWh în primele nouă luni ale anului 2023, a consemnat o scădere cu 6,2% faţă de primele nouă luni din 2022. DEER deserveşte aproximativ 3,9 milioane de utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40% din suprafaţa României.
 
Volumul de energie electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul - 5,7 TWh s-a redus cu 10% comparativ cu primele nouă luni din 2022, pe fondul tendinţei generale de scădere a consumului de energie electrică. Electrica Furnizare furnizează electricitate pentru aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum pe piaţa concurenţială, cât şi în regim de serviciu universal şi ultimă instanţă.
 
Electrica Furnizare are o cotă totală de piaţă de 16,66% şi de 9,98% în regim concurenţial, conform ultimului raport ANRE disponibil, respectiv cel din iulie 2023.
 
Grupul Electrica arată, în comunicat, că urmăreşte în continuare extinderea portofoliului în domeniul producţiei de energie electrică, în special din surse regenerabile, având la acest moment proiecte în diferite faze de execuţie cu o capacitate de aproximativ 300 MW.
 
La finalul primelor 9 luni ale anului 2023, operatorul Distribuţie Energie Electrică România (DEER) a realizat şi pus în funcţiune investiţii (CAPEX PIF) în valoare de 324,9 milioane de lei, reprezentând 42,5% din valoarea programului de puneri în funcţiune planificat pentru 2023.
 
"Succesul Grupului Electrica este evidenţiat prin creşterea EBITDA cu 13,5%, acesta fiind cel mai convingător semn al abilităţii noastre de a pune în practică strategii eficiente pentru sporirea rentabilităţii şi optimizarea operaţiunilor. Realizările consistente pe care le-am înregistrat începând cu anul 2022, şi care continuă în 2023, sunt rezultatul unei adaptări constante, a unei gestionări prudente a riscurilor şi a aplicării cu succes a strategiilor noastre de creştere, care se reflectă într-o evoluţie pozitivă şi durabilă pentru Grupul Electrica. Înainte de sfârşitul acestui an, vom prezenta noua strategie pe termen mediu şi lung a Grupului, care va cuprinde aceeaşi doză ridicată de rezilienţă şi flexibilitate, axându-se nu doar pe adaptarea domeniilor de activitate principale la mediul complex în care operăm, ci şi pe exploatarea surselor regenerabile şi pe principiile de sustenabilitate. Astfel, ne dorim să consolidăm poziţia noastră de lider pe piaţă şi să obţinem rezultate care să corespundă aşteptărilor investitorilor noştri", a declarat Alexandru Chiriţă, director general Electrica.
 
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5442 / 20845
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...