ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Estimare KeysFin: Industria locală de software va continua să crească în 2022 și va atinge un nou nivel record, de peste 11 miliarde de euro

30 Noiembrie 2022   |   BizLawyer

În 2021, în România activau peste 30 de mii de companii în industria de software, cu 12% mai multe decât în 2020 și cu 112% peste nivelul din 2012. Dintre acestea, aproape 29 de mii erau microîntreprinderi, 1,1 mii companii mici, 356 companii medii și 25 companii mari.

Sursa: Pixabay

 
 
Cifra de afaceri a companiilor din industria de software din România a crescut cu aproximativ 14,5 % față de 2020 și a fost cu 246 % mai mare decât în 2012, până la nivelul record de aproape 10 miliarde de euro în 2021, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

„Estimăm continuarea tendinței neîntrerupte de creștere din ultimii 10 ani și atingerea unui nou maximum istoric în acest an, de peste 11 miliarde de euro, și am ales să publicăm rezultatele ultimei ediții a studiului privind evoluția industriei de software în apropierea zilei de 1 decembrie, deoarece observăm cum software-ul își consolidează rolul cheie în dezvoltarea și digitalizarea economiei și transformă România într-un hub regional, după unul dintre cele mai rapide ritmuri de creștere, dacă nu chiar cel mai rapid din ultimii 10 ani, de aproape 250%”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.


În 2021, în România activau peste 30 de mii de companii în industria de software, cu 12% mai multe decât în 2020 și cu 112% peste nivelul din 2012. Dintre acestea, aproape 29 de mii erau microîntreprinderi, 1,1 mii companii mici, 356 companii medii și 25 companii mari.

ROCADE ÎN TOP 10 COMPANII* DE SOFTWARE DIN ROMÂNIA

„În linie cu estimările din ediția anterioară a studiului privind evoluția industriei locale de software, în 2020 UiPath SRL a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri până aproape 250 de milioane de euro și a devenit liderul pieței locale de software după cifra de afaceri, poziție pe care estimăm că și-a menținut-o în 2021”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

BITDEFENDER SRL a ajuns pentru prima dată în istorie pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de aproape 220 milioane de euro în 2021, detronând IBM ROMÂNIA SRL, care după o creștere anuală de 1,7% a coborât pe poziția a treia, cu o cifră de afaceri de 199 milioane de euro în 2021.

Cele mai mari 10 companii din industrie au cumulat afaceri de aproximativ 1,8 miliarde euro, reprezentând 18% din total.

REZULTAT NET RECORD ÎN 2021

Rezultatul net înregistrat de companiile din industria de software a crescut substanțial la aproape 1,6 miliarde de euro în 2021, cu 57% mai mult față de 2020 și de peste 7 ori mai mare comparativ cu 2012.
De asemenea, companiile din industria de software au generat 77% din rezultatul net înregistrat de întreg sectorul IT&C și peste 5% din rezultatul net al tuturor companiilor non-financiare din România în 2021.

DUBLAREA CONTRIBUȚIEI INDUSTRIEI DE SOFTWARE ÎN ECONOMIA LOCALĂ

Ponderea cifrei de afaceri generate de companiile de software din România în sectorul IT&C a crescut de la 36% în 2012, la peste 60% în 2021 prin prisma avansului mult mai rapid al componentei de software, creșterea fiind de 3,5 ori față de dublarea cifrei de afaceri din sectorul IT&C, comparativ cu 2012.

La nivelul cifrei de afaceri totale generate de companiile non-financiare din România, ponderea industriei de software a crescut de la 1,2% în 2012, la aproape 2,5% din total în 2021.

COMPANIILE CARE AU AVUT CONSULTANȚĂ ȘI/SAU MANAGEMENT ÎN DESCRIEREA DOMENIULUI PRINCIPAL DE ACTIVITATE ÎN 2021

Aproximativ 62,2 mii de companii au avut în descrierea domeniului principal de activitate raportat la Ministerul de Finanțe consultanță și/sau management în 2021, respectiv codurile CAEN: 6202, 6203 (Activități de consultanță în tehnologia informației, Activități de management (gestiune și exploatare) a mijloacelor de calcul) ambele parte din industria de software, sector IT&C, 6920 (Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal), 7021 (Activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării), 7022 (Activități de consultanță pentru afaceri și management), 7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea, ultimele 4 coduri CAEN făcând parte din sectorul Activități profesionale și 7830 (Servicii de furnizare și management a forței de muncă, din sectorul Servicii administrative & suport).

Acestea au avut o cifră de afaceri cumulată de 38,8 miliarde de lei, 130 mii de angajați și au înregistrat un profit net de 10,3 miliarde de lei. Dintre acestea peste jumătate, respectiv aproape 32 mii de companii, nu au avut niciun angajat în 2021.

Pe de altă parte, aproape o treime, respectiv 31,5% dintre companiile profitabile care au avut în descrierea domeniului principal de activitate consultanță și/sau management și au avut o cifră de afaceri cuprinsă între 500 de mii și 2 milioane de euro erau plătitoare de impozit pe profit în 2021.

*La momentul întocmirii studiului, rezultatele din 2021 ale UiPath SRL (CUI: 34737997, subsidiară a UiPath Inc., controlată indirect prin UiPath Netherlands Holding B.V.) nu erau disponibile. În top 10 sunt incluse estimările KeysFin cu privire la evoluția cifrei de afaceri a companiei.

Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 5821 (Activități de editare a jocurilor de calculator), 5829 (Activități de editare a altor produse software), 6201 (Activități de realizare a software-ului la comandă), 6202 (Activități de consultanță în tehnologia informației), 6203 (Activități de management - gestiune și exploatare - a mijloacelor de calcul), 6209 (Alte activități de servicii privind tehnologia informației), 6311 (Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe) sau 6312 (Activități ale portalurilor web). Toate cifrele sunt exprimate în euro, iar cursul de schimb folosit a fost cel oficial afișat de Banca Națională a României (la sfârșitul perioadei).

KeysFin oferă soluții 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial.
Cu un portofoliu de peste 700 de clienți, KeysFin este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
KeysFin deține și aplicația KeysFinder, prin intermediul căreia utilizatorii pot accesa ușor și rapid situații financiare, indicatori și informații juridice de la peste 4 milioane de entități economice din România, direct de pe telefonul mobil.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9564 / 21513
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...