
În primele șapte luni datoria externă totală a crescut cu peste 8 miliarde de euro, la 107 mld. euro
16 Septembrie 2019
MEDIAFAXInvestiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 2.916 milioane euro (comparativ cu 2.384 milioane euro în perioada ianuarie - iulie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2.102 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 814 milioane euro.
În perioada ianuarie - iulie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,194 miliarde euro, la 107,6 miliarde euro, informează BNR.
În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 73,331 miliarde euro la 31 iulie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 7,9 la sută față de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 34,280 miliarde euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9 la sută față de 31 decembrie 2018.
Creșterea datoriei publice directe în primele șapte luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice, în valoare nominală de 5 000 milioane euro, precum și din influența prețurilor titlurilor de valoare emise de administrația publică, în valoare de 2 134 milioane euro.
În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 73,331 miliarde euro la 31 iulie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 7,9 la sută față de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 34,280 miliarde euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9 la sută față de 31 decembrie 2018.
Creșterea datoriei publice directe în primele șapte luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice, în valoare nominală de 5 000 milioane euro, precum și din influența prețurilor titlurilor de valoare emise de administrația publică, în valoare de 2 134 milioane euro.
În perioada ianuarie - iulie 2019 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6.025 milioane euro, comparativ cu 4.859 milioane euro în perioada ianuarie - iulie 2018; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2.069 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 436 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 720 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 253 milioane euro.
Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 2.916 milioane euro (comparativ cu 2.384 milioane euro în perioada ianuarie - iulie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2.102 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 814 milioane euro.
În perioada ianuarie - iulie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8.194 milioane euro.Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6 la sută în perioada ianuarie - iulie 2019, comparativ cu 21,2 la sută în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 iulie 2019 a fost de 5 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2019 a fost de 77,7 la sută, comparativ cu 74,3 la sută la 31 decembrie 2018.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 18661 / 19699 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...